Florin Barbu anunță măsuri în cazul în care alimentele scoase din lista plafonării au creşteri semnificative de preţ

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Florin Barbu a anunţat că va monitoriza preţurile alimentelor, inclusiv ale celor care au fost scoase recent din lista produselor cu adaos comercial limitat, iar în cazul în care se vor constata creşteri semnificative de preţuri se va interveni cu un alt act normativ pentru plafonare.

„Această decizie s-a luat în dialog cu retailerii şi cu procesatorii. V-am spus, creăm acest mecanism de gestionare şi de monitorizare a acestor preţuri, pentru că monitorizăm inclusiv preţurile care au fost scoase din această ordonanţă (ordonanţa privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare n.r.) şi în cazul în care vom constata că alimentele care au fost scoase din listă vor avea creşteri semnificative de preţ, imediat vom interveni cu alt act normativ pentru plafonarea adaosului comercial. Este o schemă de monitorizare, care se va realiza prin ordin de ministru, atât de Ministerul Agriculturii, Ministerul Economiei, cât şi de Consiliul Concurenţei, împreună cu procesatorii şi cu retailerii. Consider că acest mecanism este unul bun. Mecanismul va monitoriza pe cele 60 de zile alimentele care au fost scoase din ordonanţă şi, aşa cum am spus, în cazul în care vom observa diferenţe de creşteri semnificative la aceste produse, vom interveni imediat şi prompt cu un alt act normativ de plafonare a acestor alimente de bază”, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, la finalul şedinţei de Guvern.

Întrebat ce înseamnă „creştere semnificativă de preţ” pentru alimentele de bază în aşa fel încât statul să intervină, Barbu a răspuns că, dacă procesatorii şi retailerii nu vor respecta în continuare preţurile, lista produselor cu adaos comercial limitat va fi lărgită din nou.

„Am spus că alimentele care sunt în ordonanţă, cele 17 din anexă care sunt supuse plafonării adaosului comercial cu 20%, dar şi celelalte alimente care au fost scoase, precum şi alte alimente, vorbim de produsele agroalimentare pe raft, în magazin, dacă identificăm creşteri semnificative de preţ, vom lărgi lista şi bineînţeles că vom da act normativ de plafonare şi vom introduce toate produsele agroalimentare care vor avea creşteri semnificative la raft. (…). Noi vom monitoriza aceste preţuri. Noi ne dorim ca aceste preţuri care au fost scoase din această ordonanţă, aceste produse care au fost scoase din această ordonanţă să-şi menţină pe o perioadă de şase luni aceleaşi preţuri. În cazul în care sunt modificări semnificative, bineînţeles, vom interveni cu actul normativ despre care am spus. (…) Eu vorbesc de preţurile alimentelor la raft. Avem o analiză, am avut aceste produse introduse într-o ordonanţă prin care adaosul comercial a fost plafonat şi, aşa cum spuneam, dacă atât procesatorii, cât şi retailerii, nu vor respecta în continuare preţurile pentru produsele pe care noi le-am scos din această listă privind plafonarea adaosului comercial, prin acest acord voluntar vom interveni imediat cu act normativ”, a spus şeful MADR.

Barbu a explicat că nu sunt exceptaţi procesatorii de la această schemă, în condiţiile în care actul normativ are o prevedere prin care au fost exceptate de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă produsele agricole şi alimentare prevăzute în anexă, utilizate ca materii prime în procesul de producţie, prelucrare, procesare şi care fac obiectul relaţiilor comerciale dintre producător-procesator, procesator-procesator.

„În cazul în care în fişa de cost a unui produs sau materia primă utilizată pentru realizarea unui produs reprezintă 10% zahărul, care intră în procesare pentru a realiza un produs, nu este supusă acestei ordonanţe. Procesatorii sunt supuşi plafonării adaosului comercial la produsul finit, conform fişei de cost a produsului”, a mai spus acesta.

Întrebat care au fost creşterile de preţ, pentru a se decide introducerea magiunului şi a untului pe lista produselor cu adaos comercial plafonat, ministrul Agriculturii a precizat că este vorba de diferenţe de creşteri de preţ de la un furnizor la altul, în medie, cu 50%.

„Aceste diferenţe de creşteri de preţ sunt de la un furnizor la altul. Este o medie de peste 50% (…). Vorbim de toate produsele care sunt realizate de către producătorii români. Preţul care pleacă de la furnizor şi ceea ce este pe raft are un adaos comercial cu o medie de 50%, iar prin plafonare va scădea cu 30%”, a explicat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

 
 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentSorin Grindeanu, față în față cu Anca Alexandrescu! Interviul anului, joi la ora 21:00, la Culisele Statului Paralel – VIDEO
Articolul următorSondajul care dinamitează clasa politică: pe cine vor românii la Cotroceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.