Fiți precauți! Nu divulgați codul PIN

Polițiștii din Alba au demarat o campanie de prevenire a infracțiunilor de înșelăciune prin intermediul site-urilor de comerț on line. Cetățenii sunt informați cu privire la modurile de operare ale infractorilor, pentru a nu deveni victime.

Azi, 11 octombrie 2021, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au discutat cu cetățenii întâlniți în zonele comerciale din municipiul Alba Iulia cu privire la infracțiunile de înșelăciune prin metoda ,,SITE-URI DE COMERȚ ONLINE”.

În cazul acestui tip de infracțiuni, cel mai adesea, infractorii contactează  persoanele fizice care oferă spre vânzare diferite produse pe site-urile de comerț online (ex. Olx, Publi24, Okazii, etc.).

Discuțiile se poartă, de regulă, prin intermediul aplicației WhatsApp. Aceștia pretind că sunt interesați de achiziționarea produsului din anunț, poartă o scurtă negociere (de cele mai multe ori, conversația are multe greșeli gramaticale), pentru ca la final, să anunțe vânzătorul că produsul a fost deja achitat în avans.

Infractorul îi trimite victimei un link (Exemplu: https://olxro – payment.site/ https://olxro-delivery.website/https://fancourier-g.com/, etc.) cerându-i acesteia să îl acceseze pentru a  primi contravaloarea produselor expuse spre vânzare.

Prin intermediul link-ului, infractorii încearcă să colecteze credențialele utilizatorilor (datele cardului bancar, inclusiv codul CVV/CVC, date personale, soldul contului, etc.). Odată obținute aceste date, aceștia le folosesc ulterior  în efectuarea unei tranzacții online.

 

Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de înşelăciune, poliţiştii recomandă:

  • Verificați cu atenție adresa paginii web pe care vi se solicită datele personale!
  • Evitați deschiderea unor link-uri/atașamente din email-uri/sms-uri nesolicitate!
  • Purtați discuții cu cumpărătorul doar pe chat-ul site-ului de cumpărături online pentru a putea fi ajutați în caz de fraudă! Nu acceptați să mutați discuțiile pe aplicaţii de socializa sau pe altă platformă!
  • Folosiți carduri bancare pentru cumpărături online care oferă servicii suplimentare de siguranță a plății (cod unic primit prin mesaj pe telefon, aprobarea tranzacției printr-o aplicație instalată pe telefonul mobil, utilizarea unui procesator de plăți cunoscut )!
  • Verificați ofertele primite! Nu vă grăbiți să acceptați orice promoție care sună atractiv! Poate fi o încercare de fraudă!
  • Pentru cumpărături online de la persoane fizice, folosiți serviciul „Livrare cu plata ramburs” împreună cu serviciul „Livrare cu verificare”.
  • Pentru primirea unei sume de bani în contul bancar, nu sunt necesare datele cardului bancar! Sunt necesare doar contul IBAN al persoanei care urmează să primească suma de bani și numele acesteia!
  • Prin introducerea și validarea unui cod de tip ”3D-SECURE” primit din partea băncii, dumneavoastră aprobați efectuarea unei plăți, nu încasarea unei sume de bani în contul propriu!

Dacă cineva încearcă să vă înșele, SUNAȚI LA 112!

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentPreședintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Dacian Cioloș candidat pentru funcția de premier
Articolul următorCulisele Statului Paralel: DOCUMENT HALUCINANT – Cum le-a ordonat Cîțu subordonaților să dea vina pe USR Plus

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.