Finul lui Videanu, în cărți pentru Ministerul Finanțelor – Răspunsul lui Sebastian Burduja, la Culisele statului paralel

Anca Alexandrescu a prezentat răspunsurile lui Adriean Videanu și Sebastian Burduja, ministrul Digitalizării, în legătură cu materialul difuzat la Culisele statului paralel legat de susținerea actualului ministru al Digitalizării pentru portofoliul Finanțelor.

„Spun de câteva săptămâni că în spatele lui Sebastian Burduja există mai multe personaje din PDL care vor să pună mâna pe PNL sau să repună mâna pe PNL, sub diverse forme, la București…”, a declarat Anca Alexandrescu despre „mișcările” observate pentru impunerea de către fostul ministru PDL Adriean Videanu a finului său, Sebastian Burduja, actualul ministru al Digitalizării, șef la Ministerul Finanțelor.

Potrivit punctului de vedere prezentat de Anca Alexandrescu miercuri seară, la Culisele statului paralel, Adriean Videanu a negat afirmațiile potrivit cărora s-ar afla în spatele unor jocuri de culise pentru impunera lui Sebastian Burduja la Finanțe.

Imagine

Imagine

Sursa: Culisele statului paralel/ Realitatea PLUS

„L-am întrebat pe dl Burduja și despre cum directorul Poștei – Valentin Ștefan a supus salariile mari votului Consiliului de Administrație. Nu aveți curajul să intrați în direct, dați dovadă de lipsă de asumare, bărbăție și de lipsă de responsabilitate”, a precizat Anca Alexandrescu.

RĂSPUNSUL MINISTRULUI SEBASTIAN BURDUJA PENTRU REALITATEA PLUS

„Stimată doamnă Anca Alexandrescu,
Programul meu nu îmi permite să intervin în direct la emisiunea dumneavoastră. Deschiderea mea către presă este totală, astfel vă transmit acest răspuns și vă solicit prezentarea sa integrală.

În ceea ce privește subiectele pe care mi le-ați trimis, deși au o notă amplă de generalitate, vă voi răspunde punctual:

1. Reiterez faptul că Poșta Română SA este societate pe acțiuni, cu capital majoritar statul român, drepturile de acționar ale statului exercitându-se de către ministerul cercetarii, inovării si digitalizării. Nu am nicio implicare directă în ceea ce privește activitatea consiliului de administrație și a managementului executiv. Am verificat, totuși, informația dumneavoastră și vă transmit că, în ceea ce privește salarizarea în Poșta Română, salariul minim se negociază cu sindicatul (art. 162 din Codul Muncii). Grila maximală de salarizare a fost amânată. Consiliul de administrație nu a făcut decât să desființeze unele posturi neocupate. Pentru amănunte, vă rog să solicitați poziția Poștei Române.

2. Cât privește “articolul” pe care îl invocați, acesta este doar o serie de alegații, aberații, calomnii, scenarii și conspirații prezente doar în imaginația autorului. Conform deontologiei profesionale, vă reamintesc că aveți obligația să verificați și să probați afirmațiile autorului “articolului”, în cazul în care veți difuza conținutul respectivului material.

3. În ceea ce mă privește, sunt ministru al cercetării, inovării și digitalizării și am în derulare suficiente proiecte de anvergură, pe care doresc să le continui și să le duc la bun sfârșit. Nu am discutat despre preluarea unui alt portofoliu. Sunt la dispoziția Partidului Național Liberal în fiecare moment. Partidul Național Liberal urmează să desemneze un președinte pentru PNL București. Sunt președintele filialei PNL Sector 1 și voi susține, împreună cu colegii mei, decizia conducerii partidului. Nu am avut nicio discuție privitoare la PNL București până în acest moment. Există personalități cu notorietate și potențial de livra performanță la nivelul partidului în perspectiva alegerilor din 2024”. 

Sursă: Răspuns Sebastian Burduja/Realitatea PLUS

„Dar cine numește Consiliul de Administrație? La propunerea cui? La propunerea dvs, prin AGA.

Ce ar trebui să verific? Dacă dl Videanu este nașul dvs? Dacă dl Marinel Burduja este tatăl dvs? Ce ar trebui să verific și să probez? Faptul că dvs sunteți susținut de dl Videanu este de notorietate publică. (…)

Dar nu ați răspuns. La Ministerul Finanțelor vreți să mergeti? Sau susținătorii dvs?”, a punctat, retoric, Anca Alexandrescu, după răspunsul lui Sebastian Burduja.

Fostul ministru al Economiei din guvernarea Boc, cunoscut ca baronul portocaliu de Teleorman, Adriean Videanu, a revenit în politica mare. Nu oricum, ci în spatele finului său, ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, pe care-l vrea ministru al Finanțelor.

În ultima perioadă, Videanu a fost văzut în compania bancherului Marinel Burduja, tatăl actualului ministru, la Palatul Victoria, în Parlament sau la sediul PNL. Potrivit unor surse, cei doi pun la cale, sfătuiți fiind de Emil Boc și Vasile Blaga, ca Sebastian Burduja să preia conducerea Ministerului de Finanțe după rotativă. Motivul ține de legături familiale: Burduja junior este finul lui Videanu. De fapt, Burduja junior a fost susținut permanent în ultimii ani de nașul său Adriean Videanu și pentru a prelua șefia PNL Sector 1, relatează Realitatea PLUS, potrivit national.ro.

Despre Marinel Burduja s-a scris că ar proveni din rândurile fostei securități, însă acesta a negat întotdeauna. El a dat o declarație publică în care a jurat că nu are legătură nici cu fosta securitate, nici cu serviciile secrete postdecembriste. Burduja senior a terminat Facultatea de Relații Economice Internaționale, în 1976, iar apoi Facultatea de Drept, în 1983. Activitatea sa în cei 6 ani dintre terminarea facultății și Revoluția din `89, nu este cunoscută nici în zilele noastre.

În 1990, Marinel Burduja a devenit primarul Municipiului Piatra Neamț, dar și deputat. El și-a dat demisia din Parlament și a înființat Sucursala Piatra – Neamț a BANCOREX! Ulterior s-a întors la București, pe postul de director general la prima reprezentanță Christian Dior România. După care a fost numit direct vicepreședintele Băncii Române de Comerț Exterior – BANCOREX! Post pe care a rezistat până în anul 1996. De la BANCOREX, Marinel Burduja a ajuns vicepreședinte la Creditanstalt România, a ajuns în conducerea ABN Amro și ulterior la Raiffeisen Bank. A fost și președinte la Banca Română de Credite și Investiții și apoi președinte al Consiliului de Administrație al Forza Rossa IFN, compania PSD-istului Ion Bazac!

În prezent, Marinel Burduja este șef la ALRO Slatina, compania pe care sunt toți ochii structurilor contrainformative după apariția informațiilor privind controlarea acestei unități strategice de către oligarhul rus Vitali Machitski, potrivit national.ro

Articolul precedentCe trebuie sa mănânci dacă vrei să rămâi însărcinată! ATENȚIE, dieta alimentară e mai importantă decât crezi!
Articolul următorBoloș și Budăi, noi negocieri la Bruxelles pe tema pensiilor speciale – România riscă să piardă bani din PNRR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.