FILMUL „MOROMEȚII 3” VA AVEA PREMIERA DE GALĂ PE 13 NOIEMBRIE LA TNB | VIDEO

Evenimentul va recrea spiritul anilor 1950 și va aduce în fața publicului o mare parte din echipa filmului, precum și alți invitați și momente surpriză.

Filmul „Moromeții 3” regizat de Stere Gulea va avea premiera de gală la data de 13 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Ion Caramitru a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București (TNB).

Vor participa la eveniment regizorul Stere Gulea, directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, alături de actorii Horațiu Mălăele, Alex Călin, Olimpia Melinte și Mara Bugarin.

Potrivit organizatorilor, evenimentul va recrea spiritul anilor 1950 și va aduce în fața publicului o mare parte din echipa filmului, precum și alți invitați și momente surpriză. Biletele au fost puse în vânzare online pe platforma Eventbook.

Premiera de Gală „Moromeții 2” a strâns în 2018, la Sala Palatului, peste 4.000 de spectatori, fiind sold-out la doar câteva zile de la punerea biletelor în vânzare. Partea a doua a trilogiei este una dintre cele mai populare lansări ale ultimilor ani, atât prin evenimentele speciale care au însoțit-o, cât și prin numărul mare de spectatori strânși în sălile de cinema – peste 200.000.

În anul 2019, „Moromeții 2” a fost cel mai apreciat film în cadrul celei de-a 13-a ediții a Premiilor Gopo, adjudecându-și nouă trofee din cele 14 nominalizări.

Filmul „Moromeții 3”, în cinematografe din 22 noiembrie

Filmul va intra oficial în cinematografe începând cu 22 noiembrie. Ultima parte a trilogiei inspirată din romanele lui Marin Preda, „Moromeții 3”, urmărește destinul lui Niculae, fiul cel mic al celebrei familii de țărani, care ajunge, în anii 1950, un scriitor cunoscut.

Un moment dificil pentru istoria țării, instaurarea noului regim comunist devine astfel fundalul poveștilor complexe din viața acestui tânăr plin de idei, ambiții și speranțe, potrivit Radio România Cultural.

Interpretat de Alex Călin, personajul Niculae navighează interese amoroase, conflicte profesionale și ideologice, dar și relația cu tatăl său, Ilie Moromete, interpretat de Horațiu Mălăele.

Din distribuția filmului mai fac parte Răzvan Vasilescu, Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo, Dana Dogaru, Toma Cuzin, Ana Ciontea, Laurențiu Bănescu, Conrad Mericoffer, Ioan Andrei Ionescu, Andreea Bibiri, Ilinca Hărnuț, Dorina Chiriac, cu participarea Oanei Pellea.

Moromeții 3 este o producție Libra Films, distribuită de Transilvania Film – companie ce a anunțat și un turneu național de promovare în peste 50 de orașe, multe dintre ele fără sală de cinema. Acesta va începe în octombrie, iar programul complet va fi anunțat curând.

Articolul precedentFILMUL „ANUL NOU CARE N-A FOST”, ÎN SELECŢIA PENTRU NOMINALIZĂRILE LA EUROPEAN FILM AWARDS
Articolul următorCIOLACU: MI-AR FI PLĂCUT PENTRU ROMÂNIA UN PREŞEDINTE PRECUM IOAN-AUREL POP

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.