Fetiță de 11 luni, moartă din cauza unui medicament dat de mama sa care nu știe să citească

O fetiță de doar 11 luni a murit după ce mama sa i-a dat un medicament mult prea puternic. Femeia nu știa să citească și i-a dat micuței un medicament interzis copiilor sub 14 ani. Aceasta a fost condamnată acum la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. 

Femeia din județul Alba a fost condamnată la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Sentința Judecătoriei Sebeș a fost pronunțată în data de 20 septembrie, iar motivarea fost făcută publică pe portalul just.ro, potrivit alba24.ro.

În dimineața zilei de 23.01.2019 inculpata și soțul ei au constatat fetița „nu se trezește”, era inconștientă, așa că au chemat salvarea prin serviciul 112. Echipajul de ambulanță s-a deplasat la fața locului și a încercat resuscitarea victimei începând cu ora 09.21 și până la ora 10:02, când s-a declarat decesul.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din partea Poliției, ocazie cu care a fost dispusă și s-a efectuat cercetarea locului faptei. Examinarea cadavrului victimei minore nu a decelat urme vizibile de violență, iar cu acea ocazie s-a procedat la ridicarea a 3 supozitoare de TRAMADOL în folie de aluminiu dintre care o poziție desigilată.

La dosar s-a dispus și efectuat o expertiză medico-legală de autopsiere a victimei minore, concluziile acesteia fiind fără echivoc – moartea victimei a fost violentă și s-a datorat intoxicației acute cu TRAMADOL.

S-a apreciat că este dincolo de orice îndoieli faptul că nu a fost niciun moment intenția inculpatei să producă prin fapta sa un rezultat tragic, cum ar fi moartea propriului copil.

Potrivit propriilor declarații – necontestate – inculpata nu știe să scrie și să citească, așa încât și dacă ar fi avut la dispoziție prospectul medicamentului TRAMADOL 100 mg (supozitoare) nu ar fi putut să își dea seama de contraindicația expresă din cuprinsul acestuia de a nu fi administrat copiilor sub 14 ani.

Inculpata a reiterat faptul că recunoaște și regretă fapta comisă, că nu a mers la spital și nu a consultat un cadru medical cu ocazia administrării tramadolului victimei – fiica sa minoră.

Decizia poate fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Articolul precedentCreștere spectaculoasă a salariului mediu, în România, anul trecut – Datele publicate de INS
Articolul următorUn bărbat a fost arestat după ce timp de patru ani și-a violat fiica vitregă. Abuzurile sexuale au început când fata avea doar 9 ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.