Festivalul Național de Folclor ”Felician Farcașiu”, Sebeș, ediția a XVI-a

În  perioada 9 – 11 noiembrie 2018, Sebeşul va găzdui cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Felician Fărcaşiu” – Concurs de interpretare a cântecului popular românesc.

Devenit deja o tradiţie, evenimentul aduce pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş, locaţia de desfăşurare a evenimentului, cei mai îndrăgiţi interpreţi de folclor, dar şi tineri artişti dornici să se afirme şi să ducă mai departe moştenirea marelui culegător de folclor românesc, Felician Fărcaşiu.

Festivalul este structurat în două secţiuni: prima secţiune vizează concursul de interpretare dedicat soliştilor vocali de muzică populară – amatori din întreaga ţară, având vârsta cuprinsă între 14-35 ani, iar cea de-a două secţiune vizează recitalurile artiştilor consacraţi.

Programul Festivalului Naţional de Folclor „Felician Fărcaşiu”

Vineri, 9 noiembrie 2018:

– ora 14,00: primirea oficiala a concurenţilor de către Primarul Municipiului Sebeş, Dorin Nistor;

– ora 14,30: vernisarea expoziției „Între sacru și profan. Repertorizarea și digitizarea troițelor de pe Valea Sebeșului”.

– ora 15,30: preselecţia concurenţilor înscrişi – înregistrarea audio-video a preselecţiei; comunicarea rezultatelor preselecţiei urmată de tragerea la sorţi a intrării în concurs;

Sâmbătă, 10 noiembrie 2018:

§  ora 10,00: lansare de carte, Casa Memorială Lucian Blaga” din Lancrăm

§  ora 11,30: repetiţiile concurenţilor cu orchestra

§  ora 18,00: concurs de interpretare a cântecului popular românesc

§  recitaluri artişti consacraţi:

Traian Jurchelea

Cornel Borza

Lavinia Goste

Maria Cârneci

Nicolae și Tudor Furdui Iancu

Duminica, 11 noiembrie 2018:

§  ora 11,00: deliberarea juriului

§  ora 18,00: premierea concurenţilor şi gala laureaţilor

§  recitaluri artişti consacraţi:

Tradiții de pe Valea Sebeșului cu Fluierașii de la Șugag

Grupul vocal „Felician Fărcaşiu”

Ansamblul folcloric „Augustin Bena”

Nicoleta Voica

Grigore Leșe

Junii Sibiului

Spectacolul va fi prezentat de Iuliana Tudor.

Acompaniază: Orchestra “Augustin Bena” a judeţului Alba, dirijor Alexandru Pal.

 Regulamentul Festivalului – concurs naţional de interpretare a cântecului popular românesc „FELICIAN FĂRCAŞIU”

Obiectivul festivalului este acela de a descoperi şi promova noi talente interpretative, de a pune în valoare cântecul popular autentic şi de-al introduce în circuitul valorilor spirituale, de a realiza o prezentare nealterată a frumuseţii costumului popular din diferite zone culturale ale ţării.

Condiţii de participare.

La concurs sunt invitaţi să participe solişti vocali de muzică populară – amatori din întreaga ţară, având vârsta cuprinsă între 14-35 ani.

Repertoriu.

Atât la preselecţie, cât şi în concurs, soliştii vor prezenta două cântece, din zona din care provin, unul cu acompaniament orchestral, altul fără acompaniament orchestral (doină, bocet, baladă). Se va acorda un premiu special pentru cea mai bună interpretare a unei melodii din repertoriul lui Felician Fărcaşiu.

Înscrierile.

Concurenții vor interpreta două melodii reprezentative pentru zona etnofolclorică din care provinprima melodie– fără acompaniament orchestral, cu ritm parlando-rubato (doină, bocet, cântec bătrânesc, cântec propriu-zis) și cea de-a doua melodie – cu acompaniament, cu ritm giusto-silabic, aksac sau de dans.

Concurenții au obligația de a trimite, odată cu Fișa de înscriere, partitura muzicală, un link de trimitere către o înregistrare audio/video sau înregistrarea audio a melodiei cu acompaniament pe care doresc să o prezinte în concurs.

Fișele de înscriere și partiturile muzicale/link-urile/înregistrările vor fi trimise, până cel târziu în data de 2 noiembrie  2018, ora 18.00, pe adresa Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, bd. Lucian Blaga, nr. 45, cod poştal 515800, fax: 0258/732844, tel.: 0258/732939, sau prin e-mail la adresa: [email protected].

Desfăşurarea concursului.

Vineri, 9 noiembrie 2018, la ora 15.30, debutează preselecţia concurenţilor, care va avea loc la sediul Centrului Cultural „Lucian Blaga”, din Sebeş. Sâmbătă, 10 noiembrie 2018, la ora 11.30, vor începe repetiţiile concurenţilor cu orchestra, iar de la ora 18.00, concursul. Festivitatea de premiere şi gala laureaţilor vor avea loc duminică, 11 noiembrie 2018, de la ora 18.00.

Concursul se va desfăşura sub forma unui spectacol cu public în sala ”Radu Stanca” a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş.

Ordinea intrării în concurs va fi stabilită prin tragere la sorţi.

Câştigătorul marelui premiu va fi invitat de onoare pentru susţinerea unui recital la următoarea ediţie a festivalului.

Unul din elementele de noutate pentru ediția din acest an este acela că publicul din sala de spectacol va avea posibilitatea să-și voteze interpretul favorit (căruia i se va acorda premiul de popularitate), prin intermediul unor formulare care vor fi oferite odată cu biletele de acces. Procedura de vot pentru premiul de popularitate se va încheia sâmbătă, 10 noiembrie, la ora 23.00.

Juriul.

Aprecierea concurenţilor va fi făcută de un juriu alcătuit din personalităţi ale vieţii culturale, specialişti în folclor muzical, etnografie, etc. Membrii juriului sunt: președintele juriului – domnul Grigore Leșe, doamna Elise Stan, doamna Gabriela Rusu Păsărin, doamna Doina Işfanoni, doamna Daniela Ghivescu.

Premiile.

Organizatorii acordă următoarele premii, pe baza clasamentului stabilit de juriu:

§  Marele premiul al festivalului: 5.000 lei                

§  Premiul I: 3.500 lei                             

§  Premiul II: 2.000 lei                           

§  Premiul III: 1.500 lei                                   

§  Un premiu special pentru interpretarea unei melodii din repertoriul lui Felician Fărcaşiu: 1.000 lei

§  Premiul de popularitate: 1.000 lei       

Tuturor concurenţilor li se vor acorda diplome de participare.

Festivalul Naţional de Folclor „Felician Fărcaşiu”, ediţia a XVI – a, Sebeş, va fi televizat și difuzat pe unde radio prin intermediul Radiodifuziunii Române.

Organizatorii Festivalului de Folclor „Felician Fărcaşiu” sunt: Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Sebeş, Centrul Cultural „Lucian Blaga” – Sebeş.

Accesul la cele două seri de spectacol se face pe baza biletelor puse în vânzare prin Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş. Costul unui bilet este de 15 lei.

Articolul precedentAu sosit încă 13.000 de doze de vaccin antigripal în județul Alba
Articolul următorSpitalul din Aiud va fi dotat cu un computer tomograf

Comments are closed.