Fermierii adunați la Afumați renunță la protest, după întâlnirea cu Marcel Ciolacu. Ce le-a promis premierul?

Fermierii și transportatorii care de mai bine de trei săptămâni protestează la Afumați au anunțat că renunță și se retrag, ca urmare a promisiunilor primite la discuțiile cu premierul Marcel Ciolacu și cu ministrul Agriculturii. Cele două parți au semnat un acord în acest sens.

Anunțul a fost făcut de Dănuț Andruș, unul dintre liderii fermierilor protestatari, care a precizat că retragerea este condiționată de îndeplinirea promisiunilor făcute de guvernanți, în caz contrar fermierii și transportatorii fiind hotărâți să revină în stradă.

Acordul semnat prevede ca luni, 5 februarie, prin decizia prim-ministrului, să fie constituit un Comitet interministerial, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului, care să analizeze şi să găsească cele mai bune soluţii pentru revendicările protestatarilor.

Comitetul va fi format din reprezentanţi ai ministerelor de resort şi ai fermierilor şi transportatorilor. Fiecare ministru va desemna câte un secretar de stat din subordinea sa, care să facă parte din comitet, şi să gestioneze problemele semnalate.Speţele concrete care privesc un singur domeniu, vor fi gestionate la nivelul ministerului de resort, împreună cu partenerul social, mai arată comunicatul de presă al Executivului.

Scopul Comitetului este soluţionarea revendicărilor agricultorilor şi transportatorilor şi redactarea unor propuneri de soluţii concrete pentru sectoarele economice în discuţie.

În baza acestui acord, semnat din partea Guvernului de către şeful Executivului, Marcel Ciolacu, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Florin Barbu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Ghigiu, şi consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului Daniel Botănoiu, reprezentanţii protestatarilor vor încheia acţiunile de protest atât în Capitală, cât şi în teritoriu.

Decizia prim-ministrului Marcel Ciolacu privind înfiinţarea acestui Comitet interministerial va fi publicată luni, 5 februarie, în Monitorul Oficial.

De aproape o lună, protestatarii din agricultură și din transporturi sunt în stradă în toate colțurile țării, dar și la intrare în Capitală. Tensiunile au ajuns la cote maxime. Forțele de ordine au fost suplimentate, iar polițiștii îi împiedică pe protestatari să mai plece în convoi în zona Afumați. Oamenii spun ca nu renunță până când toate revendicările nu vor fi puse în aplicare.

Guvernul a aprobat acordarea grantului de 100 de euro pe un hectar de cereale cultivat, însă fermierii spun că ajutorul nu este suficient pentru a le acoperi pierderile și că la nivelul Uniunii Europene, toate țările trebuie să compenseze identic pentru că piața este comună. Agricultorii se pot prezenta la centrele APIA până în data de 8 martie cu documentele necesare pentru a beneficia de acest ajutor de stat. Toate cererile eligibile primesc sprijinul, în limita a 280.000 de euro pe fermă. 

Subvenția de 100 de euro pe hectar oferită fermierilor din România pentru anumite categorii de culturi de cereale a creat o serie de nemulțumiri. Aceasta ordonanță aprobată recent face parte dintr-o schemă amplă de ajutor pentru a compensa pierderile suferite. 

Fermierii spun că grantul de 100 de euro per hectar nu le acoperă pierderile și că la nivelul Uniunii Europene, toate țările trebuie să compenseze identic pentru că piața este comună.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentCaravana Medicală, pentru a doua zi la Părău. Oamenii, bucuroși că pot face analize gratuite. Medicii voluntari au tratat peste 14.000 de persoane
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.