Un tânăr a acroşat-o pe o femeie în vârstă de 86 de ani pe trecerea de pietoni de pe Bulevardul Revoluției din Alba Iulia.
La data de 31 ianuarie 2019, în jurul orei 07.00, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism pe B-dul Revoluției din Alba Iulia, a acroşat-o pe o femeie în vârstă de 86 de ani, din Alba Iulia, care era angajată în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni, pe culoarea roşie a semaforului electric.
În urma accidentului, femeia a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la spital unde, în jurul amiezii, a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Stimaţi pietoni, pentru siguranţa dumneavoastră poliţiştii vă recomandă să respectaţi culoarea roşie a semaforului electric şi să nu vă angajaţi în traversări riscante sau prin locuri nepermise.
Comments are closed.