Luptă extraordinară în a patra zi a Openului Internaţional al României la şah, când au fost programate rundele 5 şi 6 în ambele secţiuni principale ale festivalului şahist care se desfăşoară în această săptămână la Alba Iulia. Deşi de regulă în turnee de acest gen, cu dispute foarte echilibrate, majoritatea partidelor se încheie remiză, ieri la Alba Iulia statisticile nu au fost respectate şi două treimi din partide au fost decise în favoarea unuia dintre adversari.
În secţiunea A, principalii beneficiari ai zilei de ieri au fost chiar liderii turneului, Alexei Fedorov (Belarus) şi Gevorg Harutjunyan (Armenia), care după ce dimineaţă au încheiat la egalitate partida dintre ei, în runda de după-amiază s-au impus împotriva marilor maeştri internaţionali Marius Manolache (România), respectiv Misa Pap (Serbia).
În urma acestor rezultate Fedorov şi Harutjunyan au câte 5 puncte din 6 jocuri, în apropierea lor rămânând un singur jucător cu 4,5 puncte, maestrul international Artem Omelja (Ucraina), care are şanse bune de a obţine şi o normă de mare maestru international. Grupul jucătorilor cu 4 puncte este mai numeros, el fiind format din MMI Misa Pap (Serbia), MMI Marius Manolache (România), MMI Vadim Shishkin (Ucraina), MI Alexandru David (România), Shantanu Bhambure (India), MMI Mary Ann Gomes (India) şi MMI Eduard Andreev (Ucraina).
De notat şi prima victorie în turneu după cinci remize consecutive a favoritului numărul 1, marele maestru internaţional Andrei Istrăţescu, care are putea fi startul într-o cursă de urmărire a liderilor, dar şi faptul că învingatorul ediţiei precedente, maestrul internaţional Ihor Nester (Ucraina) încă nu a gustat din cupa victoriei, obţinând doar remize în toate cele 6 partide jucate.
Dintre juniorii români prezenţi la turneu o evoluţie remarcabilă o are Pavel Nastore (12 ani), care are 3,5 puncte şi a câştigat în primele 6 runde nu mai puţin de 101 puncte rating!
Runda a 7-a programează vineri începând cu orele 16 la Hotelul Transilvania numeroase partide interesante: Omelja (UKR) – Harutjunyan (ARM), Andreev (UKR) – Fedorov (BLR), Manolache (ROU) – David (ROU), Bhambure (IND) – Pap (Serbia), Gomes (IND) – Shishkin (UKR), Istrăţescu (ROU) – Nastore (ROU), Ashwath (IND) – Akash (IND), Moksh (IND) – Filip (ROU), Vedmediuc (MDA) – Ciorgovean (ROU)
Concurenţă acerbă şi în secţiunea B, mai ales pentru primele 3 locuri care asigură promovarea în secţiunea A de anul viitor.
După 6 runde în fruntea clasamentului s-au instalat Constantin Ţurlea (România) şi juniorul Bohdan Lozynskyi (Ucraina – 14 ani), ambii cu 5 puncte, care au încheiat remiză partida directă din runda a 6-a.
Poziţia lor nu este însă deloc sigură, ei fiind urmaţi în clasament de un grup de 8 jucători cu 4,5 puncte din care fac parte Valentina Verbin (Moldova), Sebastian Sarighioleanu, Andrei Rădulescu, Tudor Ursente, Mădălin Andronescu, Alin Tat (toţi din România), Alexandr Arandjelovic (Serbia) şi Alexandr Scurtu (Moldova).
Favoritul principal Sorin Levay (România) are 4 puncte, la fel ca alţi 6 jucători: Ioan Vâlceanu, Vasile Roşca, Andrei Secrieru, Cristian Şerban, David Radu şi Dariana Didiliuc. Principalele dueluri ale rundei a 7-a sunt Verbin – Ţurlea, Ursente – Lozynskyi, Rădulescu – Andronescu, Sarighioleanu – Scurtu, Tat – Arandjelovic, Levay – Vâlceanu, Didiliuc – Roşca, Secrieru – Şerban şi Crăciun – Radu.
Tot astăzi, dar de la orele 9, va începe şi Openul Municipiului Alba Iulia pentru jucători cu rating sub 1600, competiţie la care sunt înscrişi peste 80 de concurenţi, iar de la orele 13 este programată proba de dezlegăzi (rezolvări de probleme) a Openului Internaţional al României la şah.
Openul Internaţional al României la şah este o competiţie organizată de Federaţia Română de Şah şi Consiliul Judeţean Alba, festivalul din acest an fiind cel mai mare eveniment şahist organizat vreodată la Alba Iulia, circa 300 de participanţi din 12 ţări luând startul în turnee de diferite tipuri organizate de-a lungul a 9 zile la Alba Iulia.