Federer, mesaj pentru Nadal: Sunt mândru că sunt contemporan cu tine şi onorat să joc un rol în faptul că te-am împins să obţii tot mai mult

Roger Federer l-a felicitat pe Rafael Nadal, care a reuşit să câştige, duminică, la Melbourne, al 21-lea titlu de grand slam din istorie.

 Federer i-a transmis spaniolului că se bucură că este contemporan cu el.

„Ce meci. Către prietenul meu şi marele rival @RafaelNadal. Felicitări din inimă pentru că ai devenit primul jucător care câştigă 21 de titluri de grand slam. În urmă cu câteva luni, glumeam de faptul că amândoi suntem în cârje. Uimitor. Niciodată nu subestimaţi un mare campion. Munca ta incredibilă, etica, dedicarea şi spiritul de luptă sunt o inspiraţie pentru mine şi pentru foarte mulţi alţii din lume. Sunt mândru că sunt contemporam cu tine şi onorat să joc un rol în faptul că te-am împins să obţii tot mai mult. Aşa cum ai făcut şi tu cu mine în ultimii 18 ani. Sunt sigur că vei mai avea multe realizări, dar acum, bucură-te de aceasta”, a scris Federer în social media.

Spaniolul Rafael Nadal, locul 5 ATP, a câştigat, duminică, grand slam-ul cu numărul 21, după ce l-a întrecut, cu scorul de 2-6, 6-7 (5), 6-4, 6-4, 7-5, pe rusul Daniil Medvedev, locul 2 ATP. Finala a durat aproape cinci ore şi jumătate, şi, la capătul ei, Nadal a devenit primul jucător din istorie care a câştigat 21 de „majore”, unul în plus faţă de Roger Federer şi Novak Djokovici.

 

 

 

Sursa: Libertatea Zilei

Articolul precedentMinistrul Educaţiei anunţă că va fi prelungit cu o săptămână termenul de depunere a dosarelor pentru obţinerea burselor şcolare
Articolul următorAvertisment sumbru: Spitalele vor deveni bombe pentru pacienţi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.