De asemenea, a fost depusă candidatura pentru găzduirea „Mondialului” atât la feminin, cât și la U18
În anul centenarului, Federația Română de Hochei pe Gheață s-a înscris în cursa pentru obținerea dreptului de organizare a cel puțin unei competiții internaționale majore. Astfel, astăzi a fost depusă candidatura pentru Campionatul Mondial masculin, Divizia I/A. Pentru găzduirea acestei competiții, programată în perioada 27 aprilie – 3 mai 2025, a fost propusă Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe.
De asemenea, FRHG a înaintat candidatura pentru alte două evenimente de anvergură care vor avea loc anul viitor. Unul dintre ele este Campionatul Mondial feminin, Divizia III/A, programat între 8 și 14 martie 2025. În cazul unui răspuns afirmativ din partea Federației Internaționale de Hochei pe Gheață, turneul ar urma să aibă loc la Patinoarul Olimpic din Brașov. Nu în cele din urmă, FRHG vizează organizarea Campionatului Mondial U18, Divizia II/A, care va avea loc între 10 și 16 aprilie 2025 și pentru care a fost propusă Berceni Arena.
La seniori, România va juca în grupă cu Japonia, Ucraina, Italia și două formații care retrogradează din prima divizie. Croația, Lituania, Serbia, Africa de Sud și Thailanda vor fi advresarii de anul viitor ai reprezentativei noastre feminine, iar echipa națională U18 va înfrunta China, Croația, Marea Britanie, Italia și Olanda.
Așadar, ne așteaptă o săptămână plină de emoții cu privire la răspunsul pe care IIHF îl va oferi referitor la cele trei competiții. Delegația FRHG condusă de președintele, Attila Nagy, va participa la Congresul Anual al forului internațional, la Praga, între 23 și 25 mai, prilej cu care vor fi desemnate gazdele Campionatelor Mondiale din 2025 și implict vom afla dacă România va primi vreunul din cele trei evenimente pentru care și-a depus candidatura.
Demersurile FRHG de a readuce hocheiul în prim planul sportului românesc și nu numai sunt strâns legate de împlinirea a 100 de ani de când această disciplină a început să fie cunoscută și apreciată în țara noastră. Mai exact, pe 24 ianuaire 1924 a fost realizată afilierea României la Liga Internațională de Hochei pe Gheață, precursoarea Federației Internaționale de Hochei pe Gheață.