Farmaciștii vor protesta miercuri în fața Guvernului. „Autoritățile îşi aduc aminte de noi doar când sunt la ananghie”

Farmaciștii din întreaga țară vor protesta, miercuri, în fața Guvernului. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că în ultimii ani sectorul nu a fost sprijinit, iar ”autoritățile îşi aduc aminte doar atunci când sunt la ananghie”, însă nu e inclus în discuțiile cu privire la strategiile din Sănătate.

Protestatarii mai cer, printre altele, ca medicamentele eliberate de farmacii să fie decontate la termen de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), precum și implicarea farmacistului în monitorizarea pacienților cu boli cronice.

Totodată, aceștia mai cer ”plata serviciilor farmaceutice pentru a putea susţine cheltuielile de funcţionare, inclusiv pentru remunerarea personalului farmaceutic la un nivel corespunzător pregătirii”.

”Acţiunea manifest doreşte să atragă atenţia asupra sistemului farmaceutic, care a fost uitat de guvernanţi în ultimii 20 de ani şi desconsiderat treptat de comunităţi din cauza inacţiunii din partea celor cu putere de decizie”, au precizat reprezentanții protestatarilor, Grupul de inițiativă al farmaciștilor din România și Sindicatul Național al Farmaciștilor, într-un comunicat de presă.

„Pare că farmacistul este o profesie de care autorităţile îşi aduc aminte doar atunci când sunt la ananghie, acesta fiind uitat însă din discuţiile care vizează strategii de sănătate sau programe de prevenţie. Domeniul farmaceutic este perceput ca un domeniu prosper, puternic economic, însă lucrurile nu stau deloc aşa în practică.

În ultimii ani, nu a fost luată nicio măsură de sprijinirea acestui sector, deşi este unul hiper-reglementat. Cotele de adaos pentru medicamente nu au mai fost modificate din 2009, medicamentele eliberate compensat sau gratuit pacienţilor întârzie să fie decontate de către casele de asigurări de sănătate, măsurile fiscale decise pun şi mai multă presiune economică asupra farmaciilor, iar farmacistul nu beneficiază de remunerarea adecvată pregătirii sale”, mai spun aceștia.

Farmaciștii mai susțin că, în urma lipsei medicamentelor din ultimii ani, ei s-au transformat în angajați cu atribuții administrative, care trebuie să ia la rând ”fiecare distribuitor, fiecare producător, în căutarea tratamentului pentru pacienţii săi”, precizând că ”paşii pentru aprovizionarea cu un medicament care lipseşte sunt extraordinar de stufoşi, de la plasarea unei comenzi justificate, la anunţarea autorităţilor despre lipsa produsului, care în final de fapt nu iau nicio măsură pentru ca medicamentul să fie disponibil”.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentÎncă 17 cetățeni români au fost evacuați din Gaza și au ajuns teferi în Egipt
Articolul următorVești bune pentru elevi! Ministerul Educaţiei a virat banii pentru bursele şcolare, pe septembrie şi octombrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.