Familie din Videle, la limita supraviețuirii – trăiesc în frig și foamete. Mâncarea, un lux – VIDEO

O familie din Videle trăiește la limita subzistenței. Cei doi părinți adorm nemâncați ca să aibă ce le pune pe masă celor patru copii. Iar de multe ori, minorii își împart între ei puținele bucate pe care le au. Carnea este un lux pentru cei șase membri care trăiesc din alocațiile copiilor. Tatăl muncește cu ziua pe unde apucă, iar în prag de sărbători, tot ce-și doresc este să aibă mâncare. 

Imagini parcă desprinse din Evul Mediu se regăsesc la marginea orașului Videle. Patru copii și părinții lor își duc traiul într-o sărăcie lucie.

 

„Luam banii de la copii sa luam lemne, mancare… Sunt totusi 4 copii, si incaltati, imbracati si mancare, vrem, nu vrem trebuie sa punem pe masa. Poate sunt zile cand nici nu am mancat”, spune mama. 

Adăpostul pe care-l au acum este unul temporar. Un localnic le-a sărit în ajutor și le-a oferit un acoperiș deasupra capului. Însă condițiile sunt precare. Se încălzesc cu lemne și scot apa din puț. Totuși, cu toții sunt recunoscători și puținul pe care-l au îl numesc acasă.

„Asta e un patuț provizoriu facut de mine din saltele, nu e pat normal… Aia e o canapea, am primit-o de la cineva”, spune mama.

Darius, în vârstă de 9 ani, are grijă de frățiorii lui mai mici. Are o singură dorință de Crăciun. Să le poată oferi jucării. Cei mici spun că își găsesc bucuria doar la școală, atunci când se joacă cu ceilalți copii.

Revin acasă, într-o realitate prea cruntă pentru un copil. În casă, e la fel de frig ca afară, lemnele sunt puține, iar zilele în care membrii familiei fac foamea sunt prea multe. Speranța lor este să treacă cu bine de iarna grea și să nu fie dați afară de proprietar.

Articolul precedentS-a urcat la volan și a plecat la plimbare. Ce a uitat însă un bărbat de 41 de ani, din Alba Iulia
Articolul următorPână la sfârşitul anului se va putea circula pe autostrăzile Sebeş – Turda (A10) şi Ungheni – Târgu Mureş (A3)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.