Facturile vor depăși veniturile a milioane de români! Datele care ne dau fiori: încălzirea devine un LUX în următorul deceniu

Milioane de români nu își vor mai permite să își plătească facturile în următorul deceniu! Analizele specialiștilor din energie ne dau fiori reci. Prețul din factură va fi cel putin dublu de la un deceniu la altul și în curând o sumă de patru cifre în factură va fi ceva obișnuit. Este avertismentul lansat de analiștii de profil. Chiar și în prezent, notele de plată îi lasă pe românii cu venituri mici fără o treime sau chiar fără mai bine de jumătate din venituri.

 

Costul facturilor pentru încălzire va ajunge să acopere chiar și mai mult de 65% din venituri până în 2050. Este rezultatul calculelor făcute de specialiștii din energie.

Chiar și acum, cifrele arată îngrijorător. Cei care trăiesc din venituri medii cheltuie lunar între 25 și 57% dintre acestea ca să achite valoarea din factură, în funcție de contract și de tipul de încălzire. În următorii ani, procentul va crește la 65%, spun specialiștii. Mai gravă este situația celor care trăiesc din pensia sau salariul minim și care nu își vor mai putea achita facturile în următorii 10 ani.

Potrivit specialiștilor, o factură obișnuită ar putea ajunge chiar și la mai mult de 2.600 de lei, adică mult peste posibilitățile multor români. Peste un milion de români trăiesc cu pensia minimă iar 1,5 milioane din salariul minim. Nu puțini sunt cei care intră deja în ambele categorii, și asta pentru că nu și-ar permite să trăiască doar din pensie.

Specialiștii spun că singura soluție pentru un viitor fără facturi uriașe este ca țara noastră să investească în capacități de producție ca să nu mai fim nevoiți să apelăm la importuri. 

Articolul precedentPetre Daea spune că nu a observat scumpiri în piețe și dă asigurări că prețurile o să scadă
Articolul următorRomânii fără asigurare la case riscă impozite mai mari. Proiect de lege în Parlament

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.