Moneda euro a coborât luni sub 0,99 dolari, pentru prima dată în aproape două decenii, în timp ce lira sterlină este în corzi, după ce decizia Rusiei de a opri livrarea gazelor prin principala sa conductă spre Europa a sporit temerile privind evoluţia preţurilor energiei şi a creşterii economice.
Sâmbătă, Rusia ar fi trebuit să reia fluxurile prin gazoductul Nord Stream dar nu a respectat termenul limită, din cauza unor scurgeri de ulei detectate în timpul lucrărilor de mentenanţă la unica staţie de comprimare aflată încă în funcţiune, potrivit wall-street.ro.
Decizia a coincis cu anunţul G7 (principalele ţări industrializate din lume) privind un plan care vizează implementarea unui plafon global de preţ pentru produsele petroliere şi ţiţeiul provenit din Rusia, plafon care ar urma să intre în vigoare din luna decembrie. le.
De la introducerea sa în circulaţie în 1999, moneda euro a petrecut foarte puţin timp sub nivelul de paritate cu dolarul. Ultima dată când a fost în această situaţie a fost între 1999 şi 2002, când a coborât până la un minim istoric de 0,82 dolari în luna octombrie 2000.