EURO 2024: Spania s-a calificat în optimi

Echipa națională de fotbal a Spaniei s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European – EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Italia, campioana en titre, cu scorul de 1-0, joi seara, în Grupa B.

Ibericii au dominat autoritar prima parte a duelului de la Gelsenkirchen, doar portarul italienilor făcând ca tabela să rămâne neschimbată până la pauză.

Duelul a început cu ocazia din minutul 2 a lui Pedri. Acesta a reluat cu capul din 7 metri, dar Donnarumma a respins. Portarul lui PSG a respins apoi şutul din unghi al lui Morata, a deturnat de sub transversală şutul lui Fabian Ruiz, şut de la circa 22 de metri, ibericii încheind prima repriză cu o altă şansă a lui Fabian Ruiz, şut reţinut de Donnarumma.

După pauză, Pedri a avut două oportunităţi bune, dar a trimis pe lângă în primă instanţă, iar apoi şutul său de la 22 de metri a fost reţinut de Donnarumma. Echilibrul de pe tabelă s-a rupt în minutul 55, când Nico Williams a centrat în faţa porţii, Morata a deviat, Donnarumma a reuşit să respingă, dar a făcut-o în Calafiori, iar din fundașul italian mingea a intrat în poartă.

Acesta este cel de-al şaselea autogol marcat la EURO 2024. Și după gol, ocaziile mari au fost la poarta italienilor, cea mai mare fiind ratată de Nico Williams. În minutul 70, acesta a nimerit bara după ce a trecut de Di Lorenzo. Italia a echilibrat jocul pentru o perioadă şi a încercat să se apropie de poarta lui Unai Simon, însă fără a crea mare pericol.

Cu acest succes, Spania a câștigat grupa și este calificată în faza eliminatorie, iar Italia va trebui să lupte pentru calificare cu Croaţia, în ultimul meci.

 

Articolul precedentRomânia, pe locul 5 la proba de ștafetă de la Europenele de natație
Articolul următorEURO 2024: Anglia și Danemarca au terminat la egalitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.