EURO 2024: Franţa s-a calificat în sferturi, după 1-0 cu Belgia

Selecţionata Franţei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Belgiei cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Dusseldorf Arena.

Calificarea Franţei a fost adusă de un autogol, marcat de Jan Vertonghen (85), la un şut al lui Randal Kolo Muani.

”Les Bleus” au dominat jocul şi şi-au creat mai multe ocazii de gol, iar în cele din urmă au reuşit să facă diferenţa, în faţa unei formaţii care a arătat prea puţin faţă de pretenţiile care erau la adresa sa.

Mbappe (15) a fost primul care a ameninţat poarta lui Casteels, şutul său fiind deviat de Onana.

”Diavolii roşii” au dat replica prin starul De Bruyne (24), cu un şut din colţul careului mare, din lovitură liberă, dar Maignan a respins cu un reflex cu piciorul. Fosta adversară a României a mai avut o oportunitate notabilă, dar Carrasco (27) a şutat în Hernandez.

Marcus Thuram a fost imprecis de la 8 metri (34), la centrarea lui Kounde, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul lui Tchouameni (39, 45+1).

Şi după pauză, Tcouameni a fost unul dintre cei mai activi francezi, dar Casteels a respins un şut (49), iar apoi mingea a trecut pe lângă vinclu (69).

Nici Thuram (51) sau Mbappe (54) nu au fost mai precişi, iar Belgia putea da lovitura pe contraatac, însă Theo Hernandez l-a blocat in extremis în careu pe Carrasco (61). Lukaku (71) a trecut pe lângă gol, însă Maignan şi-a făcut datoria la şutul atacantului belgian.

Saliba (74) şi Mbappe (78) au ameninţat şi ei buturile lui Casteels, iar De Bruyne (83) a avut o mare şansă de gol, însă şutul său din marginea careului a fost respins de Maignan.

La scurt timp, Kolo Muani (85) a fost angajat în careu de Kante, a şutat din unghi şi mingea a fost deviată de Vertonghen, care a marcat al nouălea gol de la EURO 2024 (record).

Belgia pierduse un singur meci din precedentele 18 partide internaţionale (11 victorii, 6 egaluri), cel cu Slovacia din faza grupelor (0-1).

Rabiot a primit cartonaş galben şi nu va juca în sferturile de finală, la Hamburg, contra Portugaliei.

Articolul precedentEURO 2024: Portugalia, calificată în sferturi după loviturile de departajare
Articolul următorAterizare de urgență a unui avion care decolase din Madrid

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.