EURO 2024: Edward Iordănescu – Familia are nevoie de mine mai mare decât naţionala

Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, marţi seara, la postul Pro Arena, după eliminarea României de la EURO 2024, că în acest moment familia sa are mai mare nevoie de el decât echipa naţională, lăsând astfel să se înţeleagă că nu va fi de acord cu prelungirea contractului cu Federaţia Română de Fotbal.

Întrebat dacă va rămâne sau nu la echipa naţională, Iordănescu a răspuns: „Pentru mine lucrurile sunt clare. Sunt mândru de tot ce s-a realizat aici, de echipă, de colegii mei, de munca noastră. Cred că această echipă naţională poate să continue să crească. În ceea ce mă priveşte, spun cu toată sinceritatea că am nevoie de odihnă. Au fost nopţi cu 3-4-5 ore maximum de somn, am nevoie de odihnă. După care cu siguranţă va fi o discuţie cu conducerea federaţiei şi cu preşedintele, cărora le mulţumesc pentru tot suportul. Dar în acelaşi timp va fi o discuţie cu familia mea. Nu ştiu ce o să fie, dar ştiu un lucru clar, în momentul ăsta cred că familia mea are nevoie de mine mai mare decât echipa naţională a României. Cel puţin în acest moment asta simt”.

„Familia mea are nevoie să îi fiu aproape, pentru că au fost doi ani şi jumătate foarte grei, cu multă muncă, sacrificii, momente grele, cu atacuri foarte multe, cu momente de lipsă de încredere. Nu a fost uşor. Nu pentru mine, dar în special pentru familia mea. După care vom vedea ce vom decide în continuare”, a adăugat Edward Iordănescu, evitând să răspundă clar dacă va continua la conducerea naţionalei.

Contractul selecţionerului echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, cu Federaţia Română de Fotbal este scadent la finalul Campionatului European din Germania.

Naţionala României a părăsit Campionatul European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Football Arena din Munchen, în optimile de finală.

Aventura tricolorilor la EURO 2024 s-a încheiat dureros, cu un eşec fără drept de apel, în faţa unei echipe care a făcut cel mai bun joc al său în turneu, după prestaţii dezamăgitoare în grupă.

Înfrângerea confirmă complexul pe care România îl are în faţa Olandei, cu o victorie în 15 meciuri directe (11 victorii pentru olandezi, trei egaluri) şi un golaveraj de 32-3 pentru ”portocala mecanică”. Aceasta a fost a cincea victorie la rând a olandezilor.

În sferturile de finală, Olanda va juca împotriva câştigătoarei dintre Austria şi Turcia.

România a făcut un turneu final bun, îndeplinindu-şi obiectivul, acela de a trece de faza grupelor şi a făcut acest lucru din postura de câştigătoare a grupei, învingând Ucraina (3-0), pierzând cu Belgia (0-2) şi remizând cu Slovacia (1-1).

AGERPRES

Articolul precedentEmoții pentru Absolvenții de clasa a VIII-a. Rezultatele Evaluării Naționale, afișate astăzi
Articolul următorA început marea recalculare a pensiilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.