Mașinile noi pe benzină și motorină vor fi interzise până în anul 2035. Decizia privind un acord politic provizoriu a fost luată de Bruxelles.
Țările UE și Parlamentul European au ajuns la un acord pentru interzicerea mașinilor noi pe benzină și motorină până în anul 2035.
Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European au ajuns joi seară la un acord politic provizoriu privind standarde de performanță mai stricte în materie de emisii de CO2 pentru autoturismele și camionetele noi, stabilind un obiectiv de reducere cu 100% a emisiilor de CO2 atât pentru autoturismele noi, cât și pentru camionete până în 2035, ceea ce înseamnă interzicerea producerii de vehicule noi cu motoare termice, cu combustie pe benzină sau motorină până în anul 2035.
Scopul acestui acord, salutat de președinta Comisiei Europene, este de a avansa către o mobilitate cu emisii zero, se precizează într-un comunicat de presă.
Acordul politic provizoriu la care s-a ajuns în cadrul negocierilor trilaterale va trebui acum să fie adoptat în mod oficial de către Consiliu și Parlament.
Până la adoptarea oficială, au fost stabilite două obiective.
Primul obiectiv este de reducere cu 55% a emisiilor de CO2 pentru autoturismele noi și cu 50% pentru furgonetele noi până în 2030, comparativ cu nivelurile din 2021. Cel de-al doilea obiectiv este de reducere cu 100% a emisiilor de CO2 atât pentru autoturismele noi, cât și pentru camionete până în 2035.
“Acest acord va deschide calea pentru o industrie auto modernă și competitivă în UE. Lumea se schimbă, iar noi trebuie să rămânem în prima linie a inovației. Cred că putem profita de această tranziție tehnologică. De asemenea, calendarul preconizat face ca obiectivele să fie realizabile pentru producătorii de automobile”, a declarat Jozef Síkela, ministrul ceh al industriei și comerțului.
“Încheierea unui prim acord cu privire la o propunere din pachetul “Fit for 55″ reprezintă un semnal puternic că UE este hotărâtă să facă progrese în direcția neutralității climatice și a tranziției ecologice. Mobilitatea cu emisii zero va fi o piatră de temelie pentru încetinirea schimbărilor climatice care pot crea perturbări grave în multe sectoare ale societății noastre, inclusiv în ceea ce privește mediul, migrația, securitatea alimentară și economia”, a completat și Anna Hubáčková, ministrul ceh al mediului.
Mecanismul de stimulare de reglementare va fi menținut pentru vehiculele cu emisii zero și cu emisii scăzute (ZLEV) până în 2030. În cadrul acestui mecanism, dacă un producător îndeplinește anumite criterii de referință pentru vânzările de vehicule cu emisii zero și scăzute, acesta poate fi recompensat cu obiective mai puțin stricte în materie de CO2. Co-legislatorii au convenit să crească valoarea de referință la 25% pentru autoturisme și la 17% pentru camionete până în 2030.
Acordul include o formulare privind combustibilii neutri din punct de vedere al emisiilor de CO2, conform căreia, în urma consultării cu părțile interesate, Comisia va face o propunere pentru înregistrarea vehiculelor care funcționează exclusiv cu combustibili neutri din punct de vedere al emisiilor de CO2 după 2035, în conformitate cu legislația UE, în afara domeniului de aplicare a standardelor pentru flote și în conformitate cu obiectivul UE de neutralitate climatică.
În document este inclusă și o clauză de revizuire care va garanta că, în 2026, Comisia va evalua în mod aprofundat progresele înregistrate în vederea atingerii obiectivelor de reducere cu 100% a emisiilor și necesitatea de a revizui aceste obiective, ținând seama de evoluțiile tehnologice, inclusiv în ceea ce privește tehnologiile hibride plug-in, precum și de importanța unei tranziții viabile și echitabile din punct de vedere social către emisii zero.
În plus, acordul include o consolidare a altor dispoziții din regulamente, cum ar fi:
– reducerea plafonului de credite de emisii pe care producătorii le pot primi pentru eco-inovațiile care reduc în mod verificabil emisiile de CO2 pe șosea, până la 4g/km pe an din 2030 până în 2034 (în prezent, plafonul este stabilit la 7g/km pe an).
– Comisia va elabora o metodologie comună la nivelul UE, până în 2025, pentru evaluarea întregului ciclu de viață al emisiilor de CO2 ale autoturismelor și camionetelor introduse pe piața UE, precum și a combustibililor și energiei consumate de aceste vehicule. Pe baza acestei metodologii, producătorii pot, în mod voluntar, să raporteze Comisiei emisiile generate pe parcursul ciclului de viață al vehiculelor noi pe care le introduc pe piață.
Propunerea revizuiește normele existente.
Conform regulamentului, fiecare producător trebuie să se asigure că emisiile medii de CO2 ale parcului său de vehicule nou înmatriculate într-un an calendaristic nu depășesc obiectivul său anual specific privind emisiile. Producătorii pot continua să introducă pe piață vehicule cu motoare cu combustie, dar dacă își depășesc obiectivul de emisii într-un anumit an, trebuie să plătească o primă de 95 de euro pe gram de CO2/km peste obiectivul stabilit, pentru fiecare vehicul înmatriculat. Prin urmare, odată cu noile obiective convenite, vehiculele cu emisii zero vor deveni, în cele din urmă, mai ieftine decât vehiculele care funcționează cu combustibili fosili.
Propunerea de revizuire a standardelor de performanță privind emisiile de CO2 pentru autoturisme și camionete face parte din pachetul “Fit for 55”. Prezentat de Comisia Europeană la 14 iulie 2021, pachetul are ca obiectiv să permită UE să își reducă emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030 față de nivelurile din 1990 și să atingă neutralitatea climatică în 2050.
Parlamentul a adoptat o serie de amendamente la propunerea Comisiei în cadrul sesiunii plenare din 8 iunie 2022. La 29 iunie 2022, Consiliul Mediu a ajuns la o abordare generală cu privire la propunere.