Emiterea rovinietei, SUSPENDATĂ temporar, pe 11 martie. Anunț important al CNAIR

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, că emiterea rovinetei va fi suspendată temporar pe data de 11 martie, de la miezul nopţii, timp de circa trei ore, în vederea actualizării informaţiilor privind perioadele de valabilitate ale acesteia.

„(…) începând cu data de 11.03.2024, ora 00:00, pentru o perioadă de aproximativ 3 ore, emiterea rovinietelor în punctele de distribuţie, prin intermediul portalurilor web/aplicaţiilor dezvoltate pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile şi a dispozitivelor de procesare a plăţilor numerar/electronice (terminale) nu va fi posibilă. Acest lucru este necesar pentru actualizarea informaţiilor privind perioadele de valabilitate ale rovinietelor şi a nivelului tarifelor pentru acestea în Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control al Rovinietei – SIEGMCR, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Ordonanţei nr. 14/2024 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România”, au transmis, vineri, reprezentanții CNAIR, în comunicat postat pe Fecbook.

De asemenea, în perioada 11 – 21 martie 2024, emiterea rovinietei prin intermediul serviciului de mesaje scurte (SMS) va fi suspendată, ca urmare a modificărilor ce trebuie realizate la nivelul fluxului de emitere de către dezvoltatorul aplicaţiei.

„Pentru evitarea aplicării unor sancțiuni contravenționale, utilizatorii rețelei de drumuri naționale au posibilitatea de a achita în avans rovinieta cu valabilitate pentru data de 11.03.2024”, se mai arat în comunicatul citat.

Articolul precedentSebastian Burduja: Schema de finanțare aprobată de către CE va consolida statutul de lider regional al României în sectorul energetic
Articolul următorNicolae Ciucă, mesaj de 8 Martie: Trebuie să continuăm politicile care promovează egalitatea de șanse, care combat discriminarea și violența împotriva femeilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.