Ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, a semnat ordinele privind aprobarea a trei discipline opționale și a programelor aferente acestora.
Astfel, începând din acest an școlar, elevii pot opta pentru a studia, în anul școlar 2021 – 2022, următoarele cursuri din curriculum la decizia școlii: „Eu și scena” (clasele a III-a și a IV-a), „Teatrul și noi” (clasele a VI-a și a VII-a) și „Laboratorul de teatru” (clasele a X-a și a XI-a).
„Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică a propus, în acest an școlar, Ministerului Educației și Cercetării, introducerea în curriculumul la decizia școlii a unei discipline din domeniul artei teatrale. Ca profesor de Limba și literatura română și ministru, consider că acesta este un moment important pentru educație, moment care răspunde recomandărilor Consiliului Uniunii Europene privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții, în care sunt integrate și competențele artistice, dar și Declarației de la Frankfurt privind Educația prin Arte. De asemenea, decizia are la bază și recomandările UNESCO incluse în Agenda de la Seul, în care se precizează că folosirea artelor în educație poate să sporească abilitățile creative și inovative ale societății, să genereze recunoașterea și dezvoltarea bunăstării sociale și culturale, să promoveze și să încurajeze responsabilitatea socială”, a declarat Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării, la ceremonia de deschidere a anului universitar.
Cu ajutorul acestor opționale, elevii își vor dezvolta creativitatea, competențele de comunicare, dar vor dobândi și competențe socio-emoționale și un comportament prosocial.