Elevă de clasa a 9-a bătută de alte colege în mijlocul orei de curs

Un eveniment neplăcut s-a întâmplat în cursul săptămânii trecute, la Colegiul Tehnic Apulum din Alba Iulia, între mai multe fete de clasa a IX-a.

O boboacă ar fi fost agresată de mai multe fete, în timpul orelor de curs. Potrivit informațiilor fata de clasa a IX-a ar fi fost hărțuită și lovită de către un grup de colege de ale sale, chiar în mijlocul orei de Geografie.

Evenimentul, care s-a petrecut în cursul zilei de vineri, 20 ianuarie, nu a fost unul singular, apropiații fetei declarând că aceasta a fost agresată frecvent de către tinere, încă de la începutul anului școlar.

Mai mult, părinții fetei acuză faptul că tânăra care a fost agresată a fost cea care i-a anunțat de acest incident, la două ore de la producerea acestuia și nu reprezentanții școlii.

De asemenea, tot în timpul orei de Geografie, unde a acuzat că este o victimă a bullyingului, fata ar fi fost mutată într-o altă bancă de către cadrul didactic, însă fără succes. Aceasta ar fi suferit lovituri și injurii din partea grupului, care au urmărit-o înspre noua sa bancă.

Reprezentanții ISJ Alba au transmis că o plângere a fost înregistrată de către instituție, iar acest caz de bullying va fi soluționat în urma unei anchete.

FOTO-ARHIVĂ

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentCĂUTATE DE POLIȚIE pentru furt! Dacă le vedeți, sunați la 112!
Articolul următorA intrat în toiul nopții peste fosta iubită și a bătut-o

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.