EDUCAŢIE FINANCIARĂ PENTRU CIRCA 600 DE PROFESORI DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR DIN 17 ORAŞE

Banca Naţională a României (BNR), Ministerul Educaţiei (ME), Asociaţia Română a Băncilor (ARB), Institutul Bancar Român (IBR) şi Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) au organizat, în perioada iulie-august 2024, un număr de 24 de ateliere de educaţie economică şi financiară la care au participat peste 600 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar în 17 oraşe, la nivel naţional.

Potrivit unui comunicat de presă al BNR, transmis joi AGERPRES, proiectul s-a adresat profesorilor din ciclurile gimnazial şi liceal în calitatea lor de formatori şi transmiţători de mesaje educaţionale pentru elevi.

Lectorii au transmis informaţii relevante privind rolul şi funcţionarea sistemului bancar şi ale băncii centrale, principii şi strategii de economisire, realizarea şi monitorizarea unui buget personal cu recomandări pentru a face alegeri corecte şi informate pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare, utilizarea instrumentelor moderne de plată şi riscurile de fraudă asociate acestora, principii şi caracteristici ale produselor de creditare etc.

Prin intermediul proiectului s-a asigurat schimbul de experienţă privind nevoile de educaţie economică şi financiară ale elevilor şi metodologiile potrivite pentru interacţiunile cu aceştia.

Celor peste 600 de participanţi le-a fost pusă la dispoziţie infrastructura necesară din sucursalele şi agenţiile BNR, precum şi un cadru optim pentru dezbateri şi discuţii interactive, arată sursa citată.

Demersul s-a înscris în reperele Strategiei Naţionale de Educaţie Financiară (SNEF) 2024-2030, fiind parte a Planului de acţiune al acesteia în cadrul Obiectivului specific 2: Creşterea nivelului de cunoştinţe ale cadrelor didactice în privinţa educaţiei financiare, prin implementarea unor programe de educaţie financiară destinate cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar şi organizarea de cursuri de formare profesională pentru cadrele didactice, prin care să crească gradul de conştientizare a importanţei educaţiei financiare.

Educaţia financiară ocupă un loc strategic pe agenda tuturor instituţiilor organizatoare, Ministerul Educaţiei, BNR şi ARB fiind cosemnatare ale Strategiei Naţionale de Educaţie Financiară 2024 – 2030.

AGERPRES

Articolul precedentPUTIN SPUNE CĂ RUSIA VREA SĂ CONTINUE TRANZITUL GAZELOR SPRE EUROPA VIA UCRAINA
Articolul următorBUGETUL PENTRU ÎNCEPEREA ŞCOLII POATE AJUNGE LA 2.000 DE EURO, ÎN UNELE CAZURI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.