Economia globală are în față un an mai dificil în 2023 – Cine face previziunea sumbră

Pentru o mare parte a economiei globale 2023 va fi un an dificil, deoarece principalele motoare ale creşterii globale, Statele Unite, Europa şi China, se confruntă cu o încetinire a activităţilor, a declarat duminică directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, transmite Reuters. 

Noul an va fi ”mai greu decât anul pe care îl lăsăm în urmă. De ce? Pentru că cele trei economii majore – SUA, UE şi China – încetinesc toate simultan”, a declarat Georgieva în emisiunea ”Face the Nation” a CBS.

În octombrie, FMI şi-a redus perspectivele de creştere economică globală în 2023, reflectând impactul negativ al războiului din Ucraina, precum şi presiunile inflaţioniste şi ratele ridicate ale dobânzilor create de băncile centrale precum Rezerva Federală a SUA, menite să re3ducă presiunile preţurilor.

De atunci, China a renunţat la politica de zero Covid şi s-a angajat într-o redeschidere haotică a economiei sale, deşi consumatorii de acolo rămân atenţi pe măsură ce cazurile de coronavirus cresc.

În primele sale comentarii publice de la schimbarea politicii, preşedintele Xi Jinping a cerut sâmbătă, în discursul de Anul Nou, mai mult efort şi unitate pe măsură ce China intră într-o ”nouă fază”.

”Pentru prima dată în 40 de ani, creşterea economică a Chinei va fi probabil în 2022 la nivelul sau sub creşterea globală”, a spus Georgieva.

Mai mult decât atât, răspândirea rapidă a infecţiilor de Covid aşteptate acolo în lunile următoare ar putea să îi lovească şi mai mult economia în acest an şi să afecteze atât creşterea regională, cât şi globală, a spus Georgieva, care a călătorit în China în calitate de şefă a FMI la sfârşitul lunii trecute.

Articolul precedent2023 – anul „rotativei” în coaliția de guvernare. Cine va fi noul premier, cum se împart ministerele
Articolul următorSărbătoare 2 ianuarie – Zi importantă în calendarul ortodox

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.