Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a început controalele oficiale specifice din perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale în scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare. Vor fi intensificate măsurile în vederea verificării condițiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate carnea de miel, ouăle, laptele și produsele din lapte, precum și alte alimente de origine animală.
În acest sens, transmitem tuturor consumatorilor să achiziționeze produse doar din spații autorizate și înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor pentru că acestea sunt supuse verificărilor de specialitate și prezintă o garanție pentru consumatori. Cei care cumpără produse, preparate și diferite mâncăruri de la persoane fizice, care le comercializează pe site-uri de anunțuri sau pe rețele de socializare, se expun unui risc iminent de îmbolnăvire și o fac pe propria răspundere. Astfel, pentru evitarea posibilelor episoade de toxiinfecții alimentare, recomandăm achiziționarea produselor tradiționale, cozonaci, prăjituri, platouri cu aperitive și preparate din carne de miel etc., doar de la unități înregistrate, nu și de la persoane fizice neautorizate.
Persoanele fizice sau juridice, care comercializează produse alimentare în spații neaprobate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, riscă sancțiuni contravenționale mari.
De asemenea, în perioada premergătoare Paștelui catolic și ortodox sunt verificate toate categoriile de unități: abatoare, unități de tranșare a cărnii, unități de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală, carmangerii, măcelării, piețe agro-alimentare, pizzerii, cantine, unități de catering, restaurante, pensiuni (cu bloc alimentar), cofetării, patiserii, cafenele, supermarketuri, magazine și depozite alimentare.
Controalele sunt efectuate deoarece ne dorim ca unitățile de alimentație publică și operatorii din industria alimentară să respecte condițiile sanitare veterinare, condițiile de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate produsele alimentare, iar în această perioadă să nu existe toxiinfecții alimentare.
Operatorii din sectorul alimentar din unităţile de vânzare cu amănuntul de produse de origine animală şi nonanimală trebuie să se asigure că produsele obţinute şi comercializate către consumatorul final nu prezintă risc pentru sănătatea publică şi că sunt îndeplinite toate condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare referitoare la: etichetare; asigurarea trasabilităţii; parametrii de calitate şi siguranţă ai materiilor prime şi ai produselor finite; controlul potabilităţii apei; instruirea personalului; controlul stării de sănătate; eliminarea dăunătorilor (insecte, rozătoare, păsări etc.); eliminarea deşeurilor; întreţinerea şi igiena spaţiilor şi a echipamentelor; aplicarea procedurilor de bune practici de igienă, bazate pe principiile siguranţei alimentului stabilite prin ghidurile de bune practici în cazul producătorilor agricoli crescători de animale sau, după caz, a principiilor sistemului Analizei riscurilor şi de identificare a punctelor critice de control (HACCP), având în vedere tipul unităţii, capacitatea de producţie şi specificul unităţii.
O atenție deosebită va fi acordată cărnii de miel, ouălor și produselor din ouă, laptelui și produselor din lapte, respectiv altor produse tradiționale care se consumă în perioada sărbătorilor Pascale. Acțiunile de control vor avea în vedere modul în care sunt respectate următoarele cerințe:
Pentru carnea de miel:
– loturile de carne de miel sunt livrate din abatoare și sunt însoţite de certificat sanitar-veterinar;
– carnea de miel rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar (dacă va fi cazul), se obţine numai la cererea directă a consumatorilor şi numai după efectuarea examenului ante şi post mortem, neputând fi livrată, în vederea comercializării, către alte unităţi din domeniul alimentar, înregistrate/autorizate sanitar veterinar;
– marcarea carcaselor de miei se realizează cu respectarea prevederilor legale, referitoare la marcarea şi certificarea sanitar-veterinară a cărnii proaspete şi la marcarea produselor de origine animală destinate consumului uman;
– marcarea cărnii de miel, rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar, se realizează cu o marcă de sănătate specială de formă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul judeţului, urmat de codul numeric acordat de DSVSA Alba
– depozitarea şi comercializarea cărnii de miel trebuie să se realizeze în spaţii adecvate, cu asigurarea temperaturii şi a stării de igienă corespunzătoare;
– respectarea pe timpul transportului a temperaturilor pentru carnea de miel în stare refrigerată sau congelată.
Pentru ouă şi produse din ouă destinate consumului uman:
– producătorii şi comercianţii care valorifică ouă pentru consum uman, fermele producătoare şi centrele de ambalare ouă trebuie să fie autorizate/înregistrate sanitar-veterinar, conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare;
– transportul ouălor trebuie să se efectueze numai în mijloace auto autorizate sanitar-veterinar, iar, pe întreaga perioadă de depozitare şi comercializare, să fie asigurate temperatura şi igiena corespunzătoare;
– ouăle trebuie să fie marcate cu codul producătorului şi să provină din centre de ambalare ouă autorizate, în conformitate cu prevederile privind standardele de comercializare aplicabile ouălor;
– este interzisă comercializarea ouălelor cu coaja crăpată și/sau lovită, acestea urmând să fie retrase de la comercializare şi, ulterior, dirijate către o unitate de neutralizare sau prelucrare tehnică;
Pentru lapte şi produse din lapte:
– micii producători, care comercializează lapte şi brânzeturi în pieţele agroalimentare şi târguri, trebuie să fie înregistraţi sanitar-veterinar, conform prevederilor Ordinului ANSVSA nr.111/2008;
– laptele crud, care este destinat vânzării directe sau prelucrării în brânzeturi, trebuie să provină de la animale sănătoase, crescute în ferme/exploataţii autorizate/înregistrate sanitar-veterinar și care nu suferă de boli, care pot fi transmise la om prin intermediul laptelui și produselor lactate;
– micii producători, care vând direct lapte crud şi produse din lapte către consumatorul final în pieţele agroalimentare şi târguri, trebuie să deţină carnete de sanătate pentru animalele de la care provine laptele, conform Ordinului mai sus menţionat;
– brânzeturile destinate comercializării de către micii producători trebuie expuse la vânzare în spaţii special amenajate din pieţe agroalimentare şi târguri, în vitrine destinate acestui scop, în recipiente (tăvi) confecţionate din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat (plastic, ceramică, inox etc);
– brânzeturile să fie protejate corespunzător împotriva contaminării pe durata transportului şi a expunerii la vânzare către consumatorul final (de exemplu: în recipiente din material plastic, pungi din plastic etc);
– în cazul în care, transportul şi păstrarea brânzeturilor, în vederea vânzării directe către consumatorul final, se realizează în recipiente confecţionate tradiţional din lemn (putini), acestea trebuie să fie curate şi identificate corespunzător, pentru asigurarea trasabilităţii produselor şi prevenirea contaminării;
– comercializarea brânzeturilor în pieţele agroalimentare şi târguri se va face numai în ambalaje de desfacere corespunzătoare, de unică folosinţă (pungi de plastic alimentare, hârtie cerată alimentară etc.), sau alte tipuri de recipiente curăţate şi igienizate corespunzător;
– trebuie să fie asigurată trasabilitatea laptelui și brânzeturilor obţinute de micii producători, prin utilizarea unor metode de identificare/etichetare, care să conţină menţiuni referitoare la denumirea produsului, numele producătorului, locul producerii, data obţinerii, cum ar fi:
– aplicarea pe ambalajul de transport sau desfacere a unor etichete adezive;
– utilizarea de pungi imprimate;
– afişarea, în momentul expunerii la vânzare şi pe toată perioada comercializării, a unor informaţii înscrise pe tăbliţe şi/sau panouri aplicate deasupra sau în dreptul produsului prezentat etc.
Alte produse alimentare tradiţionale: cozonaci, prăjituri, produse de panificaţie, legume de sezon etc. se pot comercializa în spaţii amenajate şi înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar, aflate sub controlul personalului de specialitate din cadrul DSVSA Alba.
Sursa: Realitatea de Alba