Dovada că puteam renunța la achiziția vaccinurilor anti-Covid – Dosarul jafului de un miliard de euro, tunurile din pandemie

Avem dovada că statul român putea refuza oferta din mega dosarul vaccinurilor anti-covid! Potrivit procurorilor DNA, statele Uniunii Europene aveau la dispoziție o clauză care le permitea în termen de cinci zile să refuze dozele fără să suporte niciun cost. Între timp, documentele DNA arată că România a cumpărat suficiente doze de ser cât pentru a vaccina cu două doze întreaga populație a Spaniei. Mai mult, datele Ministerului Sănătății arată că peste 9,5 milioane de doze au fost înregistrate fie ca pierderi, fie au fost distruse, iar procesul este costisitor. 

DOCUMENTUL CARE ARATĂ CĂ ROMÂNIA PUTEA REFUZA DOZELE DE VACCIN

La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite. – 

SURSA: DNA

CÂTE DOZE DE VACCIN AU AJUNS ÎN ROMÂNIA

decembrie 2020 – iunie 2023 – 35.455.180 de doze

– Pfizer – 21.584.580 de doze

– Moderna – 5.312.300 de doze

– Astra Zeneca – 4.478.000 de doze

– Johnosn & Johnson – 4.080.300 de doze

doze de vaccin în stoc iunie 2023 – 3.305.512 de doze

doze de vaccin înregistrate ca pierderi sau expirate – 9.571.223,50 de doze

SURSA: Ministerul Sănătății

DOZELE DE VACCIN CUMPĂRATE, CONFORM PROCURORILOR DNA
– Numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare: 10,7 milioane
– Doze de vaccin cumpărate în total: 90.394.056 de doze
– Numărul persoanelor care ar fi putut fi vaccinate: peste 40.000.000 persoane cu schema completă de 2 doze/persoană plus încă 8.520.538 persoane cu schema de 1 doză/persoană, un total de peste 49 milioane persoane.
– > Nelu Tătaru: 33.328.096 de doze
– > Voiculescu Vlad Vasile și Ioana Mihăilă: 52.805.690 de doze

SURSA: referatul procurorilor DNA 

Articolul precedentMarcel Ciolacu: „Peste 60% din totalul exporturilor de cereale din Ucraina au fost realizate prin coridoarele de transport din România”
Articolul următorRomânia ar putea să cumpere un avion prezidențial

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.