La data de 23 aprilie 2022, în jurul orei 22.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au depistat un bărbat, de 34 de ani, din comuna Jidvei, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Veseuș, fără să dețină permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 25 aprilie 2022, în jurul orei 03.30 polițiștii din Câmpeni, în timp ce acționau pe strada Gării din oraș, au oprit, pentru control, un autoturism, condus de un bărbat, de 33 de ani, din comuna Bistra.
Întrucât conducătorul autovehiculului emana miros de alcool, polițiștii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest și recoltării de probe biologice, dar acesta a refuzat.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Sursa: Realitatea de Alba