La data de 21 iunie 2021, în jurul orei 23.20, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud au intervenit, pe raza localității Meșcreac, pentru soluționarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
Un tânăr de 20 de ani, din comuna Mihalț, în timp ce conducea un moped, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o tânără, de 22 de ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat în circulație.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Sursa: Realitatea de Alba