Dorian Popa, prins sub influența substanțelor interzise în trafic. Ce explicație le-a dat polițiștilor

Dorian Popa a fost surprins de polițiști seara trecută, conform unor surse Realitatea PLUS, în timp ce se afla la volanul unui Lamborghini, îmbrăcat doar în chiloți și sub influența drogurilor.

Testul efectuat de polițiști a scos la iveală faptul că era pozitiv la cannabis. Dorian Popa le-ar fi explicat polițiștilor că nu a consumat nicio substanță ilegală însă s-ar fi aflat la o petrece unde a inhalat fum de cannabis.

„La data de 27 octombrie a.c.,  ora 21:15 , polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov- Serviciul Rutier, în timp ce se aflau în  exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic, în localitatea Domnești, un autovehicul, condus de un bărbat, iar în urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Întrucât  aceasta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din București,  pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conform Legii.

Polițiștii  Serviciului Rutier Ilfov au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.”, anunță Poliția.

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorCaravana „România Suverană” alături de spitalul mobil AUR, consultații gratuite pentru mii de români – VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.