Artistul plastic Vladimir Cioroiu a murit la vârsta de 72 de ani, a anunţat, marţi, UAP. „Uniunea Artiştilor Plastici din România anunţă cu regret trecerea în nefiinţă a artistului Vladimir Cioroiu, membru al Filialei de Arte Decorative din Bucureşti. (…) Sincere condoleanţe familiei şi prietenilor! Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis UAP, într-o postare pe Facebook.
Născut la 13 mai 1950 la Londra, Marea Britanie, Vladimir Cioroiu a absolvit în 1971 Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, iar în 1977 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Arte Decorative, Departamentul Ceramică – Sticlă – Metal, la clasa profesorilor Zoe Băicoianu, Monica Damian şi Marcel Brici.
În anul 1988 iniţiază şi organizează primul Salon Naţional de Artă în Sticlă, „Formă şi Lumină” la Galeria „Orizont”, Bucureşti.
De-a lungul carierei s-a făcut remarcat prin sculpturile sale în sticlă la un număr impresionant de expoziţii naţionale şi internaţionale de Arte Decorative şi Design, fapt ce i-a adus mai multe premii: în 1986, Premiul Salonului Tineretului de Artă Plastică şi Decorativă, Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România pentru Artele Focului în 2003, iar în 2017 Premiul Transparenţe la Salonul Sticlei.
Potrivit UAP, despre lucrările lui Vladimir Cioroiu, cunoscutul critic Adrian-Silvan Ionescu scria cu ani în urmă: „De la vis spre realitate, de la poznă la sobrietate şi cucernicie, de la infantilism la maturitate, aceste graniţe au fost trecute, cu uşurinţă şi eleganţă, de artist de-a lungul existenţei sale. Prin acest uvraj stăruitor, Cioroiu transcende realitatea palpabilă şi accede la realităţi paralele, la realităţi mentale, imaginate şi statuate de sinele său. Un om vesel, un om glumeţ, un hâtru incorigibil, Vlad Cioroiu a clădit o operă solidă şi perenă ce-şi află deja locul cuvenit în istoria artei naţionale”.