Doi soți din Alba au fost nevoiți să fugă la o rudă, după ce fiul acestora i-a sunat și i-a amenințat că îi omoară.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că vineri seara, jandarmii au fost solicitaţi să intervină în cartierul Bărăbanţ din Alba Iulia, unde un bărbat îşi ameninţa părinţii cu o sabie. Intervenţia jandarmilor a fost solicitată prin apel la 112 chiar de tatăl ameninţat, deoarece, spunea acesta, fiul său îl sunase şi îl ameninţase cu moartea. Speriat că tânărul îşi va pune ameninţarea în practică, apelantul s-a refugiat împreună cu soţia la o rudă.
Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Alba s-a deplasat de urgenţă în cartierul Bărăbanţ şi l-a identificat pe agresor. Acesta avea asupra sa o sabie de aproximativ 80 cm, pe care nu a mai apucat să o folosească, fiind imobilizat imediat de oamenii legii. Tânărul şi-a motivat comportamentul agresiv prin aceea că avea numeroase neînţelegeri cu tatăl său, de multe ori pe baza consumului excesiv de alcool”, a transmis Jandarmeria Alba.
Agresorul a fost predat Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, care va continua cercetările în acest caz.
Sursa: Realitatea de Alba