Doi bărbați din Alba Iulia s-au agresat reciproc, pe stradă. Unul a rămas internat în spital, iar celălalt a fost reținut de polițiști. Ambii au dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
La data de 23 octombrie 2019, în jurul orei 00,30, polițiștii din Alba Iulia au fost solicitați să intervină pe strada Gladiolelor din municipiu, unde doi bărbați au provocat un scandal.
Din primele cercetări a rezultat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții contradictorii, între un bărbat de 38 de ani și unul de 31 de ani, ambii din Alba Iulia, s-a produs un conflict în timpul căruia cei doi și-ar fi aplicat reciproc lovituri.
Ambii bărbați au fost transportați la spital unde au primit îngrijiri medicale și unde, cel de 31 de ani, a rămas internat.
Față de cele două persoane implicate în scandal, polițiștii au întocmi dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Totodată, față de bărbatul de 38 de ani au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.
Comments are closed.