Distribuție Energie Electrică Romania, partener al celei de-a IX-a ediții a Conferinței Internaționale Modern Power Systems

Cea de IX-a ediție a Conferinței Internaționale Modern Power Systems se va desfășura anul acesta, în perioada 16-17 iunie, în mediul online și va reuni specialiști în inginerie electrică și energetică din 13 țări, de pe 4 continente.

Scopul principal al acestui eveniment de tradiție, organizat cu susținerea companiei Distribuție Energie Electrică Romania, este crearea unei punți de legătură între progresele recente ale cercetării privind sistemele electrice moderne și subiectele actuale din domeniul energiei.

Apreciat la nivel național și internațional, evenimentul reprezintă un cadru propice pentru dezbateri privind tendințele din domeniu energetic, urmând să fie prezentate 114 lucrări despre cele mai recente realizări în domeniul cercetării științifice aplicative și industriale. Printre temele care vor fi abordate de participanți se număra: energia regenerabilă, sisteme de distribuție și generare dispersată, funcționarea sistemului de transmisie control și dezvoltare, protecții și automatizări, rețele inteligente, liniile aeriene, cabluri izolate și stații, reglementare și piețe de energie, echipamente și materiale pentru instalațiile de inaltă tensiune și multe altele.

Ca de fiecare dată, conferința se bucură de o participare de elită, printre invitați numărându-se profesori de la universități de marcă și specialiști din institute de cercetare din România, Moldova, Italia, Marea Britanie, Brazilia, Canada, sau China.

Articolul precedentAPIA: 815.291 cereri pentru o suprafaţă solicitată la plată de 9.941.867,01 ha
Articolul următorBilanț CoVid-19, 14 iunie: 50 de cazuri noi, 27 decese și 217 pacienți internați în secțiile ATI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.