DIRECTORUL CENTRULUI COPERNICUS: DEPĂȘIREA RECORDURILOR DE CĂLDURĂ VA DEVENI CEVA OBIȘNUIT

Modificările climatice presupun că depăşirea recordurilor va fi ceva cu care va trebui să ne obişnuim.

Directorul centrului Copernicus, Carlo Buontempo, a avertizat că depășirea recordurilor de căldură va deveni ceva obișnuit, după ce duminică, 21 iulie, a fost declarată cea mai caldă zi înregistrată vreodată.

Concret, 21 iulie a fost cea mai caldă zi înregistrată vreodată de serviciul de monitorizare a climei al Uniunii Europene, Copernicus, care deține date începând din anul 1940 și până în prezent.

Directorul centrului, Carlo Buontempo, a spus că temperatura medie globală a aerului de suprafaţă de puţin peste 17 grade Celsius, înregistrată duminică, a fost mai mare față de recordul anterior, stabilit în luna iulie 2023.

Noul record nu va rezista foarte mult

Totuși, Carlo Buontempo a avertizat că acest nou record nu va rezista foarte mult, precizând că modificările climatice presupun că depăşirea recordurilor va fi ceva cu care va trebui să ne obişnuim.

Carlo Buontempo a mai spus că în ultimele 13 luni a fost înregistrată o serie de temperaturi crescute şi că în fiecare lună, începând din iunie 2023, au fost depăşite recordurile zilnice, relatează BBC citat de Radio România Actualități.

 

Articolul precedentKAMALA HARRIS ÎL CRITICĂ DUR PE DONALD TRUMP LA PRIMUL MITING DE CAMPANIE, IAR ACESTA RIPOSTEAZĂ
Articolul următorFOTBAL: REAL MADRID, PRIMUL CLUB DIN LUME CU VENITURI DE PESTE UN MILIARD DE EURO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.