Din 25 iulie, cine parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap riscă amendă uriașă!

De mâine, 25 iulie 2020, conducătorii auto care vor parca pe locurile de parcare destinate și special marcate pentru persoanele cu handicap, vor trebui să scoată din buzunare până la 10.000 de lei, sau chiar să le fie tractate autoturismele.

Legea 145, care prevede acest aspect, a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 22 iulie și își va produce efectele începând cu ziua de sâmbătă.

Conform Legii nr. 145 din 22 iulie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap se sancționează cu amendă de la 2.000 de lei la 10.000 de lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.

Constatarea contravenției și aplicarea amenzii contravenționale se fac de către agenții de circulație sau de către personalul de control cu atribuții în acest sens.

Legea nr. 145 din 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 648 din 22 iulie 2020 și intră în vigoare din 25 iulie 2020.

Articolul precedentPremierul Orban: Trebuie să fim responsabili. Nu e cazul să ne gândim la relaxare, dar nu ne dorim nici restricţii
Articolul următorVIDEO Ce mesaj are Ludovic Orban pentru PSD după ce i-a făcut public numărul personal de telefon

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.