Dezvăluiri despre doctorii în copiat. Cum a dispărut teza de doctorat a lui Florian Coldea

Mulți politicieni au ținut neapărat ca pe cărțile lor de vizită să apară și titlul de doctor. Complexați, probabil, de omologii lor din țările europene, guvernanții și șefii de instituții de bază ale României se întorc la școală pentru a obține prestigiosul titlu de doctor. Și, chiar dacă nu au pregătirea intelectuală necesară, politicienii noștri se descurcă prin metoda copy-paste, arată Comisia de experți din cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.

Fostul șef al Direcției Generale Anticorupție din Ministerul de Interne, chestorul principal Alexandru Cătălin Ioniță, a rămas fără titlul de doctor în drept. Lucrarea lui de doctorat, susținută în 2012 la fabrica de diplome de la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București, a fost dovedită ca fiind copiată.

Jurnalista Emilia Șercan a semnalat plagiatul chestorului încă din 2016, dar Comisia de Etică a Academiei de Poliție a ajuns în 2019 la concluzia că lucrarea este originală. S-a revenit asupra deciziei, printr-o nouă evaluare, iar experții au constatat că teza este de fapt copiată. Decizia de retragere a titlului de doctor l-a prins pe Ioniță la pensie, în rezervă, cu gradul de general de brigadă, deoarece în vara lui 2020, acestuia nu i s-a mai înnoit certificatul ORNISS, motivul fiind ținut secret.

Acces interzis la informații secrete

Directorul general al Direcției Generale Anticorupție a fost eliberat din funcție, întrucât nu mai deține autorizația de acces la informații clasificate din partea Oficiului Registrul Național al Informațiilor Secrete de Stat, necesară exercitării funcției. În prezent, ofițerul este pus la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne în vederea stabilirii altor atribuții profesionale, a transmis Ministerul Afacerilor Interne la acel moment.

Chestorul nu a mai așteptat ca MAI să-i găsească un loc de muncă. E a cerut pensionarea anticipată, la doar 44 de ani. Cei 22 de ani de muncă în sistem i-au asigurat, însă, o pensie de lux. Important de menționat este și că retragerea lui Ioniță din MAI ar putea avea legătură cu informațiile venite pe surse către presă, cum că pe numele fostului șef DGA va fi deschis un dosar.

Numele lui Alexandru Cătălin Ioniță a fost strâns legat de cel al fostului ministru Carmen Dan și e de notorietate faptul că este finul fostului șef al Poliției Române, Petre Tobă. Ioniță a fost împuternicit în trecut, pe o perioadă de 6 luni, în funcția de șef al Poliției Române. Vestea retragerii titlului de doctor a venit în tandem și pentru Constantin-Florin Mitulețu-Buică, președintele în exercițiu al Autorității Electorale Permanente. Mitulețu-Buică și-a susținut teza în 2017, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.

Florian Coldea, fostul adjunct al Serviciului Român de Informații, a ridicat ștacheta în aria furtului intelectual. Potrivit jurnaliștilor, Coldea a plagiat în teza sa de doctorat, însă lucrarea sa ar fi dispărut din Biblioteca Națională.

De-a lungul timpului, în spațiul public au apărut informații că singura copie existentă ar fi cea din locuința coordonatorului lucrării lui Coldea, Gabriel Oprea. Fostul ministru a declarat că nu știe unde este copia lucrării fostului general SRI.

Sesizarea dispariției lucrării a venit din partea Bibliotecii Naționale. Totul s-ar fi întâmplat după un împrumut către Biblioteca Politehnicii, numai că lucrarea nu s-a mai întors la locul de drept, potrivit jurnaliștilor Realitatea PLUS. Conform Emiliei Șercan, manevra ar fi fost orchestrată de Mihnea Costoiu, fost ministru al Educației, acesta fiind cel care ar fi aranjat „împrumutul” dintre cele biblioteci și pierderea tezei.

Și fostul vicepremier Gabriel Oprea a susținut în 2000 lucrarea de doctorat „Procedura plângerii prealabile”, la Facultatea de Drept a Universității din București, coordonator fiind profesorul universitar Ion Neagu, fost senator PSD.

Gabriel Oprea: „Când mi-am dat doctoratul între 1995-2000, n-am fost om politic și nici demnitar.”

În 2015, Emilia Șercan avertiza că lucrarea nu conține niciun citat, ci conține paragrafe și pagini întregi, copiate dintr-o lucrare similară a coordonatorului său, Ion Neagu, și, de asemenea, dintr-o lucrare a lui Constantin Turai.

Consiliul Național de Etică din subordinea Ministerului Educației a decis, în primă fază, că plagiatul lui Gabriel Oprea, pe atunci vicepremier, nu poate fi confirmat. Pe de alta parte, Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică a Universității din București, a analizat lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea spunând că, în mod sigur, este vorba despre un plagiat, zeci de pagini fiind „copiate integral”.

Pe 2 septembrie 2016, după o lungă reevaluare, ministrul Educației Mircea Dumitru a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor al lui Gabriel Oprea.

Un adevarat campion la copiat este fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog. Acesta a plagiat mai bine de jumătate din teza de doctorat, iar titlul i-a fost retras în 2019. Actualul senator PSD a fost acuzat de plagiat atât de Comisia de Etică a Universității de Vest din Timișoara, acolo unde Bodog a obținut titlul, cât și de Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Consiliul a votat cu 37 de voturi din 37 retragerea titlului de doctor în Management.

Lunga listă a fraudei academice a făcut România faimoasă pe plan internațional. Mai ales atunci când premierul a ales să copieze în propria lucrare de doctorat somități din lumea științifică, fără să citeze sursa.

Revista Nature, cel mai prestigios jurnal al științelor, a publicat un articol în 2012 în care detalia furtul intelectual comis de prim-ministrul României, Victor Viorel Ponta. Și alte publicații importante ale lumii au publicat știrea, punându-ne într-o situație diplomatică sensibilă. S-a cerut, la acel moment, demisia lui Ponta, deoarece, conform presei străine, România nu ar mai fi luată în serios în caz contrar.

„Sesizarea de plagiat în ceea ce privește teza domnului Victor Viorel Ponta, intitulată Curtea penală Internațională. Comisia a analizat că teza nu respectaă standardele de etică a cercetării științifice și propunere retragerea titlului de doctor în drept”, se arată în motivarea Comisiei care a analizat teza de doctorat a lui Victor Ponta.

O treime din teza de doctorat a fostului premier Victor Ponta a fost copiată. Titlul a fost obţinut în cadrul Universităţii din Bucureşti, sub îndrumarea lui Adrian Năstase. Raportul specialiştilor din Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare arată că Victor Ponta a copiat 85 de pagini cuvânt cu cuvânt. Ponta s-a luptat 8 ani în instanțe încercând să-și păstreze titlul de doctor.

Traian Băsescu: „Când ești doctor în drept, ești tare! Haha, dottore!”

Liderul Pro România a contestat decizia de retragere a titlului la Înalta Curte de Casație și Justiție, însă a pierdut definitiv şi irevocabil.

Articolul precedentCOD PORTOCALIU de inundații pe râuri din 10 județe și COD GALBEN în 15 județe!
Articolul următorCOVID-19. Cei mai mulți angajați vaccinați la locul de muncă, din România, sunt în județul Braşov!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.