Deputatul Aur Dan Tănasă despre ”inspecția” maghiară în Trasilvania: ”Unde sunt oficialităţile statului român?”

Deputatul AUR Dan Tănase acuză vizita efectuată la Târgu Mureș de ministrul Afacerilor Externe din Ungaria.

„Aflându-se mai degrabă într-o inspecţie a elevilor decât într-o vizită oficială, ministrul de externe maghiar, Peter Szijjarto, se plimbă în instituţiile Statului Român, fără prezenţa omologului şi fără respectarea protocolului, încălcând în mod evident orice normă în acest domeniu sensibil al relaţiilor diplomatice. Cu absenţa ministrului Afacerilor Externe român şi fără o agendă publică clară, ministrul maghiar a venit în campanie electorală pentru alegerile din Ungaria, întâlnindu-se exclusiv cu oficiali de etnie maghiară, chiar în clădirea unde se află reprezentantul Guvernului în teritoriu, anume Instituţia Prefectului Mureş, desigur fără ca prefectul să fie prezent.

Pentru a completa peisajul, primarul municipiului, Soos Zoltan, desigur că nu se afişează cu eşarfa tricoloră specifică poziţiei pe care o ocupă, şi chiar oferă un îndemn şi o încurajare pentru statul pe care probabil îl serveşte cu adevărat, afirmând „Hai Ungaria!”. Ne putem întreba, unde sunt oficialităţile statului român, unde este ministrul Afacerilor Externe din România, unde este prefectul şi desigur, ne putem întreba cui îi este loial cu adevărat UDMR-ul în politica locală şi naţională?”, afirmă deputatul AUR într-un comunicat de presă.

Ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a vizitat, luni, biserica franciscană de la Şumuleu şi a depus o coroană de flori la monumentul de la Siculeni, în cadrul scurtei vizite pe care a efectuat-o în judeţul Harghita. Ministrul ungar a fost însoţit de vicepremierul Kelemen Hunor şi nu a făcut declaraţii de presă.

După vizita de la Şumuleu, Péter Szijjártó a mers la monumentul Siculicidium, din localitatea Siculeni, ridicat în memoria secuilor ucişi în anul 1764 pentru că au refuzat să se înroleze în trupele imperiale austriece. El a fost primit cu aplauze de aproximativ 200 de persoane, unele îmbrăcate în costume populare şi purtând în mâini steagul Ungariei.

Acesta a rostit un discurs şi a depus, apoi, o coroană de flori la monument. Szijjártó a vorbit, în discursul său, de faptul că Siculeniul reprezintă un simbol pentru maghiari din care aceştia pot învăţa că „împotriva voinţei imperiale” se poate face opoziţie cu succes doar dacă sunt suficient de mulţi şi de organizaţi.

„De aceea, sarcina noastră este acum ca, învăţând din evenimentele din 1764, din nou şi din nou să consolidăm şi să organizăm naţiunea noastră, această alianţă naţională, în aşa fel încât acele tendinţe imperialiste să nu ne dea deoparte”, a spus ministrul de Externe, conform traducerii oficiale.

El a mai amintit că maghiarii au putut supravieţui peste o mie de ani în Europa Centrală şi în Bazinul Carpatic pentru că au fost capabili să se solidarizeze în momentele importante ale istoriei.

Szijjártó a vorbit şi de politica naţională maghiară, potrivit căreia „fiecare maghiar este responsabil pentru fiecare maghiar”.

„În urmă cu puţin peste un deceniu am început să reunim din nou naţiunea maghiară şi dincolo de hotare. Şi atunci am clarificat că fiecare maghiar răspunde pentru fiecare maghiar. Acest lucru a fost reflectat şi în decizia privind acordarea dublei cetăţenii şi acest lucru se oglindeşte şi în acea abordare a politicii naţionale maghiare potrivit căreia nu noi vrem să vă spunem de la Budapesta dumneavoastră, comunităţilor maghiare din afara graniţelor, ce anume este bun pentru dumneavoastră, ci vă întrebăm cum putem să vă ajutăm, cu ce vă putem îmbunătăţi viaţa şi dacă dumneavoastră ne răspundeţi, şi ne răspundeţi, atunci încercăm să acţionăm conform acestui răspuns”, a afirmat ministrul ungar de Externe.

Szijjártó i-a îndemnat pe maghiarii din România să participe la alegerile parlamentare din Ungaria, cei care au dobândit cetăţenia ungară putând să-şi exprime opţiunea electorală prin corespondenţă.

„Peste câteva săptămâni, naţiunea maghiară stă în faţa unei decizii importante. Peste câteva săptămâni (…), se va decide dacă revine acea epocă în care suntem deserviţi voinţei imperiale sau continuăm această manifestare a interesului naţional, pe care am început-o acum 12 ani. Deci, situaţia decizională este clară, ori una, ori alta, o cale de mijloc e greu de imaginat, poate pentru că nici nu există. Această decizie pe care, peste câteva săptămâni, noi, maghiarii, o vom lua, în ţara mamă, în Bazinul Carpatic şi în întreaga lume, va stabili şi va determina următoarele decenii ale naţiunii maghiare. Următoarele decenii în ţara mamă şi deceniile următoare şi în cazul maghiarilor de peste hotare. De aceea, cu mare respect vă solicit celor care trăiţi aici, în Ardeal şi în Ţinutul Secuiesc, să participaţi la această decizie comună. Să participaţi în formarea ţării noastre în următoarele decenii”, a mai declarat ministrul de Externe de la Budapesta.

Scurta manifestare s-a încheiat cu intonarea imnului Ungariei.

După vizita la monumentul de la Siculeni, demnitarul de la Budapesta a mers în localitatea Remetea, unde se construieşte o fabrică de prelucrare a cartofilor.

În cursul zilei de luni, Péter Szijjártó s-a aflat şi la Sfântu Gheorghe, unde s-a întâlnit cu autorităţile locale, a vizitat biserica reformată din localitate, pe lângă care se construieşte un centru pentru vârstnici şi pentru persoane cu dizabilităţi, precum şi noul stadion al clubului Sepsi OSK.

„Domnul Szijjártó Péter este ministru de Externe şi al Comerţului Exterior, iar în această ultimă calitate l-am rugat să facă demersuri să vină cât mai mulţi investitori în zona noastră, pentru că avem parcuri industriale, se construieşte infrastructură, se pot construi şi parcuri logistice. Acesta a fost cel mai important mesaj al nostru către domnia sa, venirea de investitori care să creeze cât mai multe locuri de muncă în zonă”, a declarat primarul Antal Árpád.

Péter Szijjártó, a venit, luni, într-o vizită și la la Târgu Mureş, unde a avut întâlniri cu reprezentanţi maghiari ai administraţiei locale, primarul Soos Zoltan indicând că vizita are loc în contextul alegerilor parlamentare care vor avea loc în aprilie în Ungaria. Şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Mureş, Péter Ferenc, a anunţat că a avut, luni, o întrevedere cu oficialul ungar venit în vizită la Târgu Mureş. Conform unei postări pe Facebook a preşedintelui CJ Mureş, în cadrul întrevederii, oficialul de la Budapesta, membru al partidului FIDESZ aflat la guvernare, „a confirmat că guvernul maghiar se gândeşte la o naţiune comună şi lucrează pentru a se asigura că toată lumea îşi găseşte prosperitatea în propria ţară”.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentVIDEO Miza lui Rafila în scandalul pe banii din PNRR – Un fost ministru al Sănătății aruncă BOMBA. Dezvăluiri, la Legile puterii
Articolul următorLiderul Pro Romania: ”Daca Guvernul ar avea curaj si ar anunta chiar incepand de maine sfarsitul tuturor restrictiilor”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.