De la cazare de 4 stele, pe patul de spital. Zeci de copii au acuzat greață și dureri de stomac, după ce au luat micul dejul la un hotel din Bran

200 de copii au avut parte de o experiență neplăcută în cadrul unei tabere de vară desfășurate la un hotel de patru stele din Bran. După ce au servit micul-dejun la resort, 50 de copii au început să se simtă rău, iar starea lor de sănătate s-a agravat atât de mult încât doi dintre ei au fost transportați la spital.

Minorii au acuzat stări de greață și dureri de stomac, astfel că au fost consultați de un medic. Mai mulți părinți au plecat la drum tocmai din Teleorman ca să își aducă copiii acasă în urma acestui incident.  

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică din Brașov au luat măsuri imediate și au trimis o echipă la fața locului, după ce au fost sesizați de mai mulți părinți cu privire la incidentul nefericit petrecut la hotelul din Bran. Echipa a prelevat mostre de mâncare și de apă, pentru a le supune unei analize amănunțite și a stabili cauzele acestei situații. Deși tabăra ar fi trebuit să se încheie mâine, a fost solicitat un autocar care să îi ducă acasă în seara zilei de vineri, 11 august. Reprezentatul resortului nu a dorit să facă nici o declarație până la acest moment.

Articolul precedentAnchetă de proporții în Iași. Femeie, lovită cu pumnul și trântită la pământ de un polițist VIDEO
Articolul următorSe întâmplă în România. Bătaie la supermarket pentru zahăr cu 4 bani mai ieftin FOTO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.