De ce NU trebuie sa urezi de Paste „Sarbatori fericite!” – ce spune Biserica: e pacat mare

Un episcop ortodox le-a explicat credincioșilor săi de ce nu se urează „sărbători fericite” cu ocazia Învierii Domnului.

Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l fac unii credincioși în perioada pascală. 

„Mulţi dintre dumneavoastră v‑aţi împărtăşit cu trupul şi sângele Domnului. Nu îngăduiţi să vă fie spre osândă, ci spre viaţă veşnică! Căutaţi lumina cea neapusă a Învierii şi nu strălucirea obositoare a sărbătorii lumeşti. Nu cădeţi pradă cuvintelor deşarte, căci la Paşte nu ne urăm unii celorlalţi „Sărbători fericite!”, ci mărturisim că „Hristos a înviat!”, scrie PS Ambrozie.

Episcopul mai spune că în aceste momente trebuie lăsate la o parte invidia şi ura, duşmăniile şi vorbele de ocară. Un creştin trebuie să se împace cu cei ce i-au greşit şi să ierte. „Nu uitaţi că, ţintuit pe cruce, Hristos a iertat, nu a blestemat. Fiţi cu luare aminte la toate cele ce se petrec în jurul nostru şi nu vă amăgiţi că se poate afla ceva fără de rânduiala lui Dumnezeu”, mai scrie arhiereul în Pastorala de Paști de anul trecut.

Episcopul ortodox nu este singurul care atrage atenția asupra acestei greșeli. Și profesorul Adrian Papahagi a vertizat, în trecut, că este bine să fie evitate anumite cuvinte destul de folosite în preajma Paștilor. „Evitaţi neopăgânismul kitsch: copilaşi, iepuraşi, ouşoare roşioare, mieluşei, apusuri spectaculoase”, spune universitarul.

„Nu folosiţi niciodată urarea “Paşte fericit”, decât dacă vă adresaţi unui viţel, care are tot dreptul să pască fericit! Nu folosiţi formule lemnoase scrise de alţii! Dacă nu aveţi inspiraţie pentru a compune un text care să nu fie nici kitsch, nici banal, nici cu greşeli de scriere, limitaţi-vă la clasicul “Hristos a înviat”, mai spune Adrian Papahagi.

Articolul precedentCum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere. Ce zone ale țării sunt vizate de fenomene extreme
Articolul următorRefuzat de supermarketuri, pe motiv că salata românească se oxidează prea repede. Cum pun marile magazine bețe în roate fermierilor români

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.