De ce ne stresează ziua de luni

Conform multor studii dar și a crezului popular, ziua de luni este considerată ca fiind cea mai grea zi și cea mai nedorită. Se spune că așa cum începi săptămâna, la fel îți va merge și în toate celelalte zile, urmărit de ghinion sau, după caz, de noroc.

Dincolo de prima zi din săptămână, lunea mai este considerată și o superstiție. În popor se spune că lunea nu e bine să dai bani, pentru că la fel vei proceda tot restul săptămânii. De asemenea, se zice că în această zi nu e bine să dai nimic din casă, pentru în acest mod vei da sporul și norocul casei. Tot în popor se mai spune că la început de săptămână nu e bine să mergi la frizer sau sa-ți tai unghiile, pentru că aceste părți ale corpului sunt încărcate cu energie pozitivă și nu e bine să o risipești. Persoanele născute lunea, vor avea viață îndelungată și plină de noroc.

Dincolo de superstiții, ziua de luni este una cu o încărcătură psihologică pentru foarte mulți oameni. Unii psihoterapeuți afirmă că persoanele care resimt ziua de luni într-un mod negativ sunt de fapt nemulțumite de propriul mod de viață, de propriul serviciu sau chiar de familie. Dacă un individ urăște ziua de luni atunci ar trebui să-și pună întrebarea „de ce?” și să facă o introspecție, să descopere astfel ceea ce urăște de fapt.

Deci, foarte important e să se descopere motivul pentru care ziua de luni este considerată ca fiind una neplăcută. Alt aspect la fel de important este rezolvarea acelui motiv. În caz contrar, vom reveni la aceeași problemă la fiecare început de săptămână.

 

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentDavid Popovici, medalie de argint în proba de 200 metri liber la Campionatul Mondial de seniori în bazin scurt
Articolul următorReguli noi, de la 1 ianuarie 2023, pentru pentru cei care își închiriază locuințele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.