De astăzi începe etapa a doua de vaccinare! Șeful DSP Alba: ”M-am vaccinat anti-COVID. Nu am nici semnal mai bun la telefon și nici nu prind bulgarii fără antenă”

A doua etapă a campaniei de vaccinare anti-Covid, pentru cei cu vârsta peste 65 de ani, bolnavii cronici și angajații din „domenii cheie”, începe oficial vineri,  astăzi, 15 ianuarie. De la ora 15 se vor putea face doar înscrierile, iar vaccinarea efectivă va începe de luni, 18 ianuarie. Actul normativ care înființează centrele de vaccinare nu a fost încă emis.

Potrivit datelor oficiale, în jur de 6 milioane de români au dreptul să se vaccineze în etapa a doua. Vaccinarea se face la cerere, așa că nu se știe câți dintre acești oameni se vor înscrie. În țară ar trebui deschise 750 de centre, din care jumătate ar fi trebuit să fie funcționale chiar din prima zi. Vineri încep înscrierile, iar luni, imunizarea propriu-zisă. 

Șeful DSP Alba, Alexandru Sinea, s-a vaccinat anti-COVID, luni 11 ianuarie  și a  transmis un mesaj ironic celor care sunt împotriva vaccinării.

”Nu am nici semnal mai bun la telefon și nici nu prind bulgarii fără antenă!  Lăsând gluma la o parte, n-am stat pe gânduri și azi( 11 ianuarie) m-am vaccinat anti-COVID. Ca și director al DSP Alba am beneficiat de vaccin conform strategiei naționale de vaccinare care, în faza I, se adresează în primul rând cadrelor medicale, dar și ”j) personalului din serviciile de sănătate publică, și anume din Institutul Național de Sănătate Publică, Direcțiile de Sănătate Publică”.
Este datoria mea de cetățean, fiu, tată și persoană publică direct implicată în lupta cu COVID-19 să fac tot posibilul să mă protejez și să le transmit celor apropiați mesajul că, la momentul actual, vaccinul este singura soluție.
Din 15 ianuarie este preconizată lansarea celei de-a doua etape a vaccinării care va fi extinsă și la alte categorii de persoane, în primul rând fiind vizată populația la risc, și anume adulții cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice.
Am parcurs niște luni foarte grele, probabil vor mai veni alte câteva luni grele dar măcar acum putem vedea luminița de la capătul tunelului”, a scris directorul DSP Alba pe Facebook.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentROMÂNIA ÎN REALITATE: invitat ADRIAN CUCULIS, avocat
Articolul următorMinistrul Sănătății anunță testare pentru coronavirus în școli, după 8 februarie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.