CUPA ROMÂNIEI LA FOTBAL: DINAMO – FCSB, 0-4 | VIDEO

Dinamo Bucureşti a fost surclasată de FCSB cu scorul de 4-0 (0-0 la pauză), miercuri seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din Grupa B a Cupei României la fotbal.

FCSB a făcut o repriză secundă excelentă şi s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Băluţă (minutul 56), Luis Phelipe (minutul 70) şi Marius Ştefănescu (minutele 81 și 88).

Intrat în locul lui Darius Olaru, accidentat în minutul 11, Băluţă a fost cel mai bun om al meciului, cu un gol şi două pase de gol.

În alt meci din Grupa B, marţi, Petrolul Ploieşti a învins-o în deplasare pe Agricola Borcea cu 3-0, relatează Agerpres.

Ultimul meci al grupei va avea loc joi, AFC Metalul Buzău – Universitatea Craiova (Stadion Gloria – Buzău, 18:30).

Articolul precedentVOLODIMIR ZELENSKI: RUSIA A „CÂȘTIGAT” ÎN GEORGIA ȘI E PE CARE SĂ CÂȘTIGE ȘI ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Articolul următorANUL VIITOR AR PUTEA ADUCE SCUMPIRI ÎN LANȚ!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.