Cum va fi vremea în primele zile din 2024?

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în cea mai mare parte a ţării în prima săptămână din ianuarie, iar zăpada va mai fi prezentă doar la altitudini de peste 1.500 de metri, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

Aceasta a precizat că primele zile din 2024 vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu maxime termice de 13-14 grade Celsius, iar cunoscutul ger al Bobotezei din ziua de 6 ianuarie va lipsi cu desăvârşire.

Actualizarea estimărilor pentru luna ianuarie 2024 confirmă semnalul pentru o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în prima săptămână a noului an, cu abateri termice pozitive la nivelul temperaturilor medii zilnice mai mari de 5 până chiar 10 grade Celsius, pentru că în mod obişnuit ar trebui să ne aşteptăm la maxime până la cel mult 4-5 grade Celsius, iar maximele, în prima săptămână, cu mici variaţii de la o zi la alta a anului 2024, vor fi cuprinse între 5 până la posibil 13-14 grade. La acest moment putem să apreciem că şi ziua de 6 ianuarie, de ziua Bobotezei, va fi mai caldă decât în mod obişnuit, dar cu siguranţă pe măsură ce ne apropiem de ziua respectivă vom actualiza informaţiile, însă estimările indică o probabilitate ridicată ca prima săptămână din noul an să fie o săptămână mai caldă decât în mod obişnuit„, a subliniat şefa ANM.

Potrivit sursei citate, zăpada va lipsi în primele zile din noul an în zonele joase de relief, inclusiv în Capitală, la fel cum s-a întâmplat şi de Crăciun.

Este posibil ca doar la altitudini mai mari de 1.500 de metri să mai avem strat de zăpadă, pentru că vremea caldă din ultima decadă a lunii decembrie a favorizat topirea lentă a stratului consistent înregistrat în intervalele în care am avut fenomene de iarnă„, a adăugat Elena Mateescu.

2023, cel mai călduros an

În ceea ce priveşte maximele termice înregistrate în 2023, directorul general al ANM a susţinut că anul care abia s-a încheiat are toate şansele să fie declarat cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice din ţara noastră.

Am avut recorduri în data de 25 decembrie, am înregistrat 21 de grade la Calafat, iar în 26 decembrie, 21 de grade la Târgovişte. De asemenea, la nivelul temperaturilor minime şi maxime am înregistrat la foarte multe staţii meteorologice recorduri zilnice. De pildă, în 26 decembrie, la 91 de staţii meteorologice din cele 166 aflate în sistemul meteorologic român am înregistrat cele mai ridicate valori ale temperaturilor maxime pentru o zi de 26 decembrie, de când se fac măsurători meteorologice în ţara noastră. Anul 2023, având în vedere simulările datelor măsurate de la 1 ianuarie şi până în data de 26 decembrie 2023, cel puţin până la acest moment, este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în ţara noastră, cu abatere termică pozitivă mai mare de două grade, depăşind recordul înregistrat în 2019„, a concluzionat directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu.

Articolul precedentStarea pârtiilor din Poiana Brașov în prima zi din 2024
Articolul următorRisipă fără limite, pe banii românilor. Suma astronomică cheltuită de Iohannis anul trecut cu deplasările

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.