Cum va fi vremea în octombrie – Anunțul făcut chiar de șefa ANM

Elena Mateescu, director general al Administrației Naționale de Meteorologie, a anunţat ce temperaturi ne aduce a doua lună de toamnă şi cum va fi vremea în zilele următoare.

„Vremea va fi în continuare caldă. Ultima zi din luna septembrie 2023, a adus în bună parte din țară, dar mai ales în partea de sud, sud-est a țării valori care au adus 29-30 de grade Celsius.

La  București-Filaret au fost 30 de grade Celsius, o vreme mai caldă decât în mod obișnuit pentru luna septembrie în țara noastră”, a precizat Elena Mateescu, director general al Administrației Naționale de Meteorologie.

„Octombrie va debuta, de asemenea, cu o vreme caldă. Și mâine ne așteptăm la valori maxime de 30 de grade, în special în partea de sud, sud-est. Inclusiv în Capitală temperaturile se vor situa în jurul valorilor de 28-30 de grade.

Astăzi vor fi de interes intensificările de vânt în zona montană, în Dobrogea și în jumătatea de est a țării, acolo unde vitezele la rafală vor atinge 40-50 km/h.

Temperaturile se vor situa frecvent între 20-27 de grade până la finalul primei decade din cea de-a doua lună de toamnă, chiar dacă săptămâna viitoare va debuta cu valori ușor în scădere. Totuși, acestea vor caracteriza o vreme în general frumoasă și caldă”, a spus Elena Mateescu, director general al Administrației Naționale de Meteorologie.

Articolul precedentSalariu minim brut crește la 3.300 de lei de la 1 octombrie
Articolul următorO dronă ucraineană a rănit o persoană și a deteriorat o clădire în regiunea Briansk

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.