Cum va fi vremea de Ziua Națională a României

Deși este prima zi de iarnă autentică, iar în alți ani 1 Decembrie era sărbătorit cu mânuși și paltoane groase, anul acesta temperatura maximă va ajunge la aproape 20 de grade.

Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, a explicat cum va fi vremea în zilele următoare.

„Prima zi din iarnă 2023-2024 va fi caracterizată de o vreme foarte călduroasă, luând în considerare maximele zilei, de 8…18 grade. Inclusiv în Capitală ne așteptăm la o maximă în jurul a 15 grade. Însă vor mai fi posibile, în special în regiunile intracarpatice, în partea de nord est și la munte, precipitații sub formă de ploaie, la munte în special precipitații mixte.

Din 3 decembrie vremea va intra din nou într-un proces de răcire pentru că vorbim deja de maxime de la 8…18 grade în prima zi a lunii decembrie la cel mult 0…8 grade din 3 decembrie și minime preponderent negative cu cele mai coborâte valori de -11 grade în zonele depresionare, până la cel mult 3…4 grade în zona litoralului. Inclusiv în capitală ne așteptăm la minime de -1 grad până la cel mult 1 grad. Din 3 decembrie vom avea din nou condiții de iarnă luând în considerare masa de aer rece care va aborda zona țării noastre de la sfârșitul acestei săptămâni”, a explicat Elena Mateescu.

Temperaturi maxime prognozate de ANM pentru Vineri 1 Decembrie:

  • 20 de grade Reșița
  • 18 grade Timișoara
  • 18 grade Arad
  • 18 grade Bacău
  • 18 grade Sibiu
  • 17 grade Brașov
  • 17 grade Alba Iulia
  • 16 grade Călărași
  • 16 grade Giurgiu
Articolul precedentRomânii au luat cu asalt vămile din vestul țării
Articolul următorLa mulți ani, România! Semnificația istorică a zilei de 1 Decembrie – Programul ceremoniei militare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.