Cum va arăta începutul primăverii și la ce temperaturi trebuie să ne așteptăm. Prognoza ANM pentru următoarele 4 săptămâni

Primăvara pare să își intre încet-încet în drepturi. Temperaturile rămân, în continuare, mai ridicate față de normalele acestei perioade pe întreg teritoriul țării, dar mai ales în regiunile sudice și sud-estice, conform prognozei pentru următoarele 4 săptămâni emise de ANM.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis, marţi, prognoza pentru perioada 12 februarie – 11 martie.

Săptămâna 12 – 19 februarie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice şi sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile centrale şi nord- estice, dar şi local deficitar în extremitatea de vest şi de sud-vest a ţării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.

Săptămâna 19 – 26 februarie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Săptămâna 26 februarie – 4 martie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice. Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 4 – 11 martie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Articolul precedentRecomandări pentru cadourile de Sfântul Valentin și Dragobete. Sfaturile directorului ANPC
Articolul următorSalariile românilor NU țin pasul cu cheltuielile. Valoarea coșului minim s-a DUBLAT, comparativ cu 2019: noile calcule

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.