Cum scapi de răceală peste noapte. 7 metode simple

Gripa sezonieră și virozele fac ravagii în această perioadă a anului, dar asta nu înseamnă că trebuie să te duci imediat la medic, ori să dai buzna în farmacie. Există și alte soluții, mult mai simple.  

Poartă șosete ude peste noapte

Este o tehnică ce poate fi folosită pentru numeroase probleme, de la răceli și dureri de cap până la insomnii, febra sau frisoane. Atunci când îți pui șosete ude în picioare, temperatura scăzută face că organismul să redirecționeze mai mult sânge către picioare, pentru a le încălzi. În acest fel este stimulată circulația sanguină, care are rolul de a aduce nutrienți țesuturilor și de a elimina toxinele din corp, cele care îți dau starea de rău în timpul unei răceli.

De asemenea, sângele este atras către zona picioarelor, ceea ce ajută la decongestionarea zonelor inflamate, precum gâtul sau nasul.

Cum să procedezi: Întâi încălzește-ți picioarele într-un lighean cu apă caldă. Umezește o pereche de șosete cu apă rece și pune-le imediat în picioare. Pune șosete uscate sau pungi peste șosetele ude și bagă-te în pat. Dimineață te vei simți mult mai bine.

Mestecă semințe de leuștean

Mestecă o jumătate de linguriță cu semințe de leuștean. În mod sigur nu vor avea un gust la fel de bun precum pastilele clasice pentru dureri în gât, dar potrivit specialistului în medicină chinezească Ross Campbell, acestea îți vor calma rapid durerile în gât care sunt asociate de obicei cu răceală. Găsești semințe de leuștean în magazinele cu produse naturiste.

Hidratează-te!

Oricâte tratamente sau leacuri ai încerca, dacă nu te hidratezi, n-ai făcut nimic. Este esențial să bei suficientă apă zi de zi, dar atunci când ești răcit, este și mai important.  Nu doar că vei înlocui fluidele pierdute din cauza simptomelor specifice răcelii, dar vei menține hidratate nasul și gâtul. Îmbunătățește efectele hidratante adăugând în apă felii de lămâie, ghimbir sau câteva picături de extract de echinaceea.

De asemenea, nici băuturile fierbinți nu ar trebui să-ți lipsească atunci când eșți răcită. Inhalarea aburului stimulează cilii (formațiunile subțiri asemănătoare unor fire de par care acoperă mucoasa nazala și traheea) să elimine bacteriile.

Mănâncă supă de legume

Cum scapi de răceală fără să iei niciun medicament? Supă de pui este faimoasa pentru capacitatea să de a vindecă. Dar specialiștii sunt de părere că o varianta și mai bună este supă de legume care conține legume din familia cruciferelor. „Această grupa include broccoli, varză de Bruxelles, varză, conopidă, kale sau varză chinezească”, explică nutriționistul naturopat Jade Barkett pentru Byrdie. „Mănâncă cel puțîn o porție pe zi, pentru că sunt excelente pentru echilibrarea hormonilor și detoxifiere”, spune specialistul.

Adaugă pudra de orz verde în smoothie-uri

Smoothie-urile sunt o modalitate excelență de a include în alimentație vitaminele de care corpul are nevoie. Adaugă în fiecare smoothie o lingură cu pudra de orz verde pentru un plus de nutrienți. „Este bogat în vitamine, minerale, antioxidanți, fibre și clorofilă”, explică Dr. Barkett. Clorofilă alcalinizeaza organismul, transformându-l într-un mediu dificil pentru viruși. Mai mult decât atât, pudra de orz verde conține de șapte ori mai multă vitamina C decât portocalele, astfel că va stimula sistemul imunitar.

Încearcă un masaj în zona pieptului

Dacă răceală ta este acompaniată și de o tușe persistența, un masaj în zona pieptului te-ar putea ajută. „Masează pe piept un ulei cu efect de încălzire”, recomandă Ross Campbell, specialist în medicină chinezeasa. „Uleiul de susan este ideal. Încălzește-l pe calorifer și adaugă câteva picături de uleiuri esențiale precum rozmarin sau tămâie”, adaugă specialistul. Rozmarinul este perfect pentru a reduce durerile musculare, iar tămâia are proprietăți antiseptice și antiinflamatoare.

Ia-ți vitaminele!

Deși multivitaminele care îți susțin sitemul imunitar nu te vor ajută să te simți imediat mai bine când ești răcită, acestea vor preveni reapariția răcelii. Dar nu orice vitamine sunt eficiente. Pentru a alege cea mai bună formulă de multivitamine pentru ține, este recomandat să-i ceri sfatul medicului tău. În funcție de vârstă, starea de sănătate, alergii sau sensibilități, medicul îți va prescrie multivitaminele care ți se porivesc cel mai bine.

Sursa: andreearaicu.ro

Articolul precedentZelenski vorbește despre PACE: „Cred că vom ajunge acolo!” – Care sunt condițiile pentru încetarea războiului
Articolul următorAccident cumplit pe Autostrada A1 Sebeș-Deva

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.