Cum să scapi de dependența de dulce

La un moment dat în viață, probabil că ai experimentat și tu dependența de dulce. Iar când încerci să renunți, te simți obosit și te doare capul. În plus, ești irascibil. Renunțarea subită la zahăr nu este singura opțiune pe care o poți încerca. Iată cum poți să ameliorezi și să scapi de dependența de dulce conform specialiștilor!

Modalități prin care poți să scapi de dependența de dulce

1. Asigură-te că mănânci suficiente grăsimi

Organismul are nevoie de grăsimi pentru a se simți mulțumit și satisfăcut, deci este esențial să consumi grăsimi dacă vrei să renunți la zahăr. Grăsimea îți oferă o sațietate mai mare decât zahărul și carbohidrații și te poate ajuta să scapi de foame și pofte, scrie eva.ro.

2. Mănâncă legume dulci

Un alt mod de a-ți ajuta corpul atunci când renunți la zahăr este să-ți cauți alte surse de dulce. Decât să te concentrezi asupra zahărului pe care îl pierzi, încearcă să cauți surse naturale pe care să le incluzi în dieta ta. Prin adăugarea legumelor și condimentelor naturale dulci, poți elimina dependența de dulce din viața ta. Mănâncă legumele dulci în timpul zilei pentru a diminua pofta de dulce de seara. Câteva exemple de legume dulci sunt cartofii dulci, ardeii roșii și morcovii.

3. Gestionează stresul din viața ta

Ai intrat vreodată în bucătărie după o zi stresantă la serviciu? Nici măcar nu te gândeai la ce faci și ai început să cauți dulciuri. Câteva minute și dulciuri mai târziu, te-ai simțit mai bine. Acest lucru are loc pentru că cei mai mulți dintre noi avem nevoie de zahăr atunci când suntem stresați. Pentru a-ți ajuta corpul să lupte împotriva acestei nevoi de zahăr, asigură-te că nu ai dulciuri în casă, în special în momentele foarte stresante din viața ta.

 

Aceste pofte sunt intense timp de 15-20 de minute, iar dacă poți să le întârzii și să le distragi, vor dispărea pe cont propriu.

4. Renunță la zahărul din cafea

Multe persoane consumă mai mult zahăr decât își dau seama. Cât de mult zahăr este în sosul tău preferat de paste, dressingul de salate sau biscuiții pe care îi mănânci dimineața la cafea? Un alt loc ascuns pentru zahăr este cafeaua ta. Din fericire, poți să renunți la zahărul din cafea. Studiază această băutură și învață să te bucuri de gustul autentic fără zahăr.

Odată ce vei realiza acest lucru, vei reduce și consumul altor produse din zahăr.

Articolul precedentSuplimente nutriționale pe care nu e bine să le iei fără rețetă
Articolul următorVal de aer polar deasupra României. Temperaturi negative, săptămâna viitoare, în cea mai mare parte a țării

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.