Cum să nu te ardă la buzunare prețul facturii la curent. Recomandările ANPC

Facturile tot mai mari la electricitate și gaze, semnalate de români, au ajuns în atenția Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, care a întocmit un ghid cu sfaturi importante. 

 

Alegerea furnizorului

– Înainte de a semna un contract cu un furnizor de energie electrică, verifică ofertele disponibile în comparatorul de tarife de pe site-ul Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (anre.ro/ro/info/consumatori/comparator-de-tarife).
    
– În comparatorul de tarife, simulează un consum identic cu cel din ultima factură primită de la furnizorul actual. În acest fel poți vedea imediat care sunt ofertele mai bune. Dacă apar discrepanțe mari, înseamnă că furnizorul induce în eroare și ar trebui să sesizezi ANPC (telefon: 0219551).
    
– Atunci când analizezi două oferte, ai grijă să nu compari oferte promoționale, valabile pe durată limitată de timp (ex. pentru 1-3 luni). După această perioadă, tariful poate crește.
    
– Înainte de a alege un furnizor de energie, verifică de cât timp operează pe piața din România; câți clienți are; dacă își onorează contractele.

Atenție la încheierea contractului!

– Cere furnizorului ales o ofertă și un contract, pe care e bine să-l citești cu atenție. Refuză contractul dacă găsești clauze abuzive.
    
– În contract trebuie specificate CLAR prețul, durata pentru care e valabil prețul, durata contractului, penalități în cazul rezilierii.
    
– Furnizorul trebuie să comunice: prețul total al serviciilor cu toate taxele incluse sau, în cazul în care preţul nu poate fi calculat în avans, modalitatea de calcul al preţului cu toate costurile suplimentare.
    
– Înainte de a semna contractul, atenție la: prețul energiei electrice (fix sau variabil); facturarea unei componente fixe stabilite în lei/zi sau lei/lună; perioada pentru care urmează a se aplica prețul menționat în ofertă; perioada de derulare a contractului; penalități la încetarea înainte de termen; condițiile privind reînnoirea / prelungirea / rezilierea / denunțarea unilaterală anticipată a contractului.
    
– Ulterior, dacă furnizorul aduce modificări contractului, trebuie să ți le comunice din timp și să îți ofere posibilitatea de a rezilia contractul în cazul în care nu accepți noile condiții.
    
– Ia în considerare serviciile suplimentare, cum ar fi portal online și aplicații mobile pentru a gestiona singur consumul și facturile.
    
– Verifică dacă, la cerere, se asigură service/mentenanță și în ce condiții.

Factura pare prea mare? Ce e de făcut?

 

– În primul rând, ai dreptul de a te retrage dintr-un nou contract în termen de 14 zile, dacă acesta a fost încheiat în afara spațiilor comerciale ale furnizorului sau prin telefon ori internet.
    
– Dacă ai schimbat contractul de furnizare, în momentul în care primești prima factura, vezi dacă tariful facturat corespunde cu cel din contract. Dacă sunt neconcordanțe, sesizează ANPC sau ANRE.
    
– Facturile trebuie să fie clare, să conțină informații utile și să-ți permită: să înțelegi exact ce sumă plătești; să compari ofertele altor furnizori de energie, astfel încât să poți schimba furnizorul dacă dorești.
    
– Nu ignora notificările transmise de furnizorul de energie privind modificările condițiilor contractuale, în special modificarea tarifelor.

Articolul precedentAdministrația Prezidențială: Iohannis a primit cererea de revocare a ministrului Justiției și o analizează
Articolul următorAtenționare COD GALBEN de vânt puternic până la ora 21:00

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.