Cum afectează focarele de gripă aviară din Brașov aprovizionarea cu carnea de pasăre?

Ministrul Agriculturii Petre Daea susţine că nu vor fi probleme pe piaţa românească cu aprovizionarea cu carne de pasăre şi nici cu scumpirea acestor produse din cauza celor trei focare de gripă aviară depistate recent pe platforma zootehnică din localitatea Codlea, judeţul Braşov.

„Nu se pune problema şocului privind aprovizionarea cu carne de pasăre, sub nicio formă. Sigur că e o presiune virală la nivelul Europei şi în jurul ţării noastre sunt o serie întreagă de focare, iată că a penetrat şi în România. Din acest punct de vedere este şi îngrijorare, dar în acelaşi timp şi preocuparea noastră pentru a izola focarul, a curăţa zona şi apoi a relua activitatea după 30-35 de de zile”, a declarat, joi, ministrul, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă va fi influenţat preţul cărnii de pasăre la raft sau dacă vor creşte importurile, ministrul a negat că se va întâmpla acest lucru. „Nu va fi influenţat preţul la raft şi nici importurile (nu vor creşte n.r.), pentru că după 30-35 de zile începe din nou activitatea pe acea platformă. Există interes şi din partea noastră să înceapă cât mai repede şi din partea agentului economic să-şi reia activitatea”, a arătat şeful MADR.

El a transmis că nu se va pronunţa în ceea ce ce priveşte cauzele apariţiei virusului gripei aviare în aceste ferme de curcani din Codlea, până când nu se va finaliza ancheta epidemiologică.

Întrebat dacă vor fi acordate despăgubiri pentru păsările sacrificate în fermele din Codlea, Daea a răspuns afirmativ.

Reamintim că Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a descoperit trei focare de gripă aviară la fermele celui mai mare producător de carne de curcan din România din Codlea, judeţul Braşov, ceea ce a condus la sacrificarea unui număr de 224.000 de păsări.

Potrivit ANSVSA, gripa aviară este prezentă în Europa, înregistrându-se focare în: Polonia – 32, Franţa – 27, Cehia – 11, Germania – 7, iar cazuri la păsările sălbatice în: Germania – 40, Austria – 33, Belgia – 20, ceea ce determină intensificarea supravegherii şi monitorizării păsărilor domestice şi a celor sălbatice care reprezintă, conform legislaţiei şi a studiilor de specialitate, sursa naturală a virusului gripal aviar.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a întâlnit joi cu tinerii fermieri ce formează grupul Agrinnovator, care îşi propun să aducă în atenţie importanţa şi beneficiile digitalizării agriculturii, mai arată sursa citată. 

Articolul precedentHoroscopul succesului: ce zodii fac cei mai mulți bani
Articolul următorSe prelungește CODUL GALBEN de ninsori și viscol, până duminică seara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.